Osana Luminii – Ochii

0
47

(1947)

Ridici pleoape mari de neguri grele
Şi ochii Tăi, lumină, mi-i arăţi.
O, Doamne şi stăpân vieţii mele,
Sunt ochi, purtând adânc noian de stele,
Sunt ochi de foc, ce-aprind pustietăţi.

Sunt mari ciorchini de boabe luminoase;
Din ele raze curg, în loc de vin.
Sunt ochii Tăi ca spadele tăioase,
Arzând cu răni adânci şi dureroase,
În cearcănele cerului senin.

Căci de-ar pica o lacrimă fierbinte
Din jarul lor întunecat şi greu,
S-ar prăbuşi în flăcările sfinte
Pământul tot şi morţii din morminte,
Scântei, s-ar înălţa la Dumnezeu.
Ar fi un singur foc, nemărginire
De flăcări albe-n val de vâlvătăi.
Şi n-ar mai fi nici trupuri, nici simţire:
Ar arde numai focul Tău, Iubire,
Lumină-n lungul veşnicelor căi.

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia