Osana Luminii – Iad

0
28

(1947)

Trecând prin şapte nopţi fără de vad,
Cu îngerul m-am pogorît la iad;
Nici foc, nici fum, nici clocote de smoală –
O veşnicie netedă şi goală…

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin,
Ca boabele de struguri în ciorchin.
Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială –
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mişcă-n veci nimic din loc,
Nici flacără de dor, nici gând de foc.
Că-n aerul pătruns de făr´delege,
Nu poate val de cântec să se-nchege

Şi-n cuget pângărit şi necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.
O piatră-ncremenită-n nemişcare
Puteri să dea viaţă nouă n-are.

În noaptea fără margini totu-i şters,
Culoare, formă, armonie, vers.
Din goluri, care fără fund se cască,
Nu poate frumuseţe să se nască;

În duhurile oarbe de păcat
Nu străluceşte chipu-i luminat.
Cu Îngerul treceam prin iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai ţipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se ţes zăbranice de chin tăcut.
Stau osândiţii-n cruntă neclintire,
Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire,

Cu rânjetu-mpietrit pe faţa lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.
Se-ncheagă-n jar, ca gheţurile-n râuri
Şerpi otrăviţi de pofte şi desfrâuri.

Petrec în sânul Marii Urâciuni
Mulţime nemişcată de nebuni.
Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii
Păcatul împotriva Frumuseţii.

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia