Osana Luminii – Fuga în Egipt

0
32

(1947)

E drumul prin pustiu. În lungul zării,
Abia mijeşte ziua. De departe,
Nisipu-n unde moi, ca apa mării,
Îmbracă sihăstriile deşarte.

Un măgăruş cu ochii blănzi te poartă.
Te-ai încrezut în pasul lui cuminte.
Cum creşte-n zări mereu câmpia moartă,
Tu-ţi pleci spre sân privirea ta fierbinte.

Căci ai la sân copilul şi te doare,
Să pleci cu el în aspră pribegie:
Peste căpşorul Lui, mângâietoare,
Răsfrânt-ai vălul tău, cu gingăşie.

De ce ţi-s, Maică, genele muiate?
Petreci în minte alte prigoniri?
Îl vezi pe El cu palme sfâşiate,
Cu trupul jertfă sfintei Lui iubiri?

În mijlocul nisipurilor, poate,
Singurătatea Lui e mult mai blândă.
Odată fi-va părăsit de toate,
Şi-un vânzător ascuns va sta la pândă.

Mai este timp? Un înger se pogoară
Deasupră-ţi, ca un sol de mângâiere.
Frânturi de raze te-nvelesc, Fecioară,
Şi-alături merge Iosif în tăcere.

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia