Osana Luminii – Apocalipsa

0
29

(1947)

Acolo, sus, în munţi pustii de iască,
Prăpastie de flacără se cască
Şi focul linge-ntinderea cerească.

Un semn s-a arătat în cer, departe.
Citeam din flăcări vii, ca dintr-o carte,
Cuvântul sfânt al întreitei Arte.

Scria pe cer de noapte jerăgaiul.
Ce limpede-mi suna-n ureche graiul,
Ducând pe val de cântece tot Raiul.

Că limbile de flacără-mi arată,
Pe nori de armonie necreată,
Dumnezeirea, încă ne-ntrupată.

În piatra care n-a fost lustruită
Şi-n poezie încă negândită,
Treimea stă şi azi înlănţuită.

Am tâlcuit din flăcări Întruparea;
Crescut-a-n Duh, din har ceresc, cântarea,
Cum creşte-n zări, neţărmurită, marea.

Curgea, curgea, din veşnice izvoare,
Să lege rod în minţile fecioare,
Cum pică roua-ntr-un potir de floare.

Acolo-n adâncimi de taine sfinte,
Se întrupează cântecu-n cuvinte,
Cum Tatăl hotărât-a mai´ nainte.

S-a arătat în cer un semn mai mare:
Un cântec întrupat suia spre Soare,
Suia spre Slăvi, cu Crucea în spinare.

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia