Ortodoxia şi Sfântul Apostol Petru

0
192

sfantul-apostol-petruDe-a lungul veacurilor, Biserica Ortodoxă a păstrat cu sfinţenie întregul tezaur de învăţături întocmite şi practicate de Sfinţii Părinţi, pe unele considerându-le dogme. Ea nici n-a adăugat noi învăţături, dar nici nu a înlăturat vreunele dintre ele, considerându-le depăşite.

În timp ce Biserica Catolică acordă primatul Sfântului Apostol Petru, iar Biserica Protestantă îl consideră pe Sfântul Apostol Pavel ca întâiul dintre ei, Biserica Ortodoxă tine un adevărat echilibru între cele două biserici, cinstind pe amândoi Apostolii deopotrivă şi dând cuvenita cinste tuturor celor 12 Apostoli.

Argumentul principal pe care se bazează Biserica Romano Catolică este citatul de la Matei (16, 16-19): Răspunzând Simon Petru a zis: «Tu eşti Hristosul, Fiul luii Dumnezeu Celui viu». Iar Iisus, i-a zis: «Fericit eşti Sirnone, fiul lui Iona, că nu trup şi sânge ţi-au descoperit ţie aceasta, ci Tatăl Meu, Cel din ceruri. Şi Eu îţi Zic ţie  că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui. Şi îţi voi da cheile împărăţiei cerurilor şi orice vei lega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri.  Şi orice vei dezlega pe pământ va fi  dezlegat şi în ceruri»”. Ne întrebăm: Cum a înţeles Biserica în primele veacuri creştine şi le înţelege Ortodoxia azi?

Actul de credinţă făcut de Sfântul Apostol Petru, nu a fost un act personal, ci exprimă credinţa tuturor apostolilor, pentru că şi întrebarea a fost adresată tuturor: „Dar voi cine ziceţi că sunt?”. Astfel, Biserica nu se întemeiază pe Petru, ci pe adevărul exprimat de Petru, prin luminarea sa de către Sfântul Duh. Această mărturisire cuprinde exprimarea credinţei în Mesianitatea şi Divinitatea lui Iisus Hristos, cu adevărat Fiul lui Dumnezeu Cel promis şi aşteptat, vestit de toţi proorocii. Deci, Biserica nu se putea întemeia decât de către Iisus Hristos, care este şi Capul nevăzut al acesteia.

În această mărturisire Mântuitorul prevesteşte nu numai întemeierea Bisericii şi puterea cu care o va înzestra, prin slujitorii ei – puterea de a lega şi dezlega păcatele credincioşilor -, dar şi durabilitatea ei în timp, neputând fi învinsă nici de porţile iadului.

După cum bine ne este cunoscut, Mântuitorul a întemeiat Sfânta Biserică pe Cruce, cu însuşi Sângele Său (Fapte 20, 28), şi a facut-o văzută cu ocazia Cinci-zecimii (Rusaliilor), când a trimis Duhul Sfânt în chip de limbi de foc peste Sfinţii Apostoli care, propovăduind pocăinţa şi botezul în Iisus Hristos, au constituit prima comunitate creştină (Fapte 1, 8; 2, 41). Dar biserică, în înţelesul larg al cuvântului, a existat şi în Vechiul Testament.

Descoperirea dumnezeiască ne arată că Mântuitorul este Capul Bisericii, iar Biserica este Trupul Lui, după cum ne spune aşa de limpede Sfântul Apostol Pavel: „Şi mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii, care este trupul Lui, plinirea Celui ce plineşte toate întru toţi” (Efeseni 1, 22-23). „El este Capul trupului, al Bisericii” (Coloseni 1,18).

După învăţătura Sfântului Apostol Pavel, noi creştinii, „un trup suntem în Hristos şi fiecare mădulare ale trupului lui Hristos, adică a Bisericii” (Romani 12, 5; I Corinteni 12, 27).

În mod firesc ne punem întrebarea: De ce Biserica Ortodoxă, la nici un fel de presiune, n-a împărtăşit părerea Bisericii de Apus în legătura cu primatul papal?

În momentele când Mântuitorul vorbeşte apostolilor de patimile ce le va îndura din partea răutăţii oamenilor, Sfântul Apostol Petru îi zice: „Fie-Ţi milă de Tine, Doamne; să nu Ţi se întâmple Ţie aceasta! Iar El, întorcându-se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti, că nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor!” (Matei 16, 21-23).

Pe o trestie clătinată de vânt, nu se poate ca să se întemeieze Sfânta Biserică a lui Hristos!

Un alt argument: Ştim cu toţii cum, în timpul Sfintelor Patimi, Apostolul Petru s-a lepădat de Iisus Hristos de trei ori, în faţa unei slujnice. La prima lepădare zice: „Nu ştiu ce spui”. La cea de-a doua – e ceva mai grav -, s-a lepădat cu jurământ: „Nu cunosc pe omul Acesta!”. A treia lepădare este şi mai gravă: „El a început a se blestema şi a se jura: Nu cunosc pe omul Acesta!” (Matei 26, 69-75). Acest adevăr îl confirmă toţi cei patru evanghelişti (Marcu 14, 66-72; Luca 22, Ioan 18, 15-18) Iar sub Privirea mustrătoare a lui lisus, Petru şi-a adus aminte de cuvântul Domnului, care îi zisese că: „Mai înainte de a cânta cocoşul  astăzi, tu te vei lepăda de Mine de trei ori”. Petru a plâns această cădere cu multă durere sufletească, neîncetat, până după învierea Domnului.

După a treia arătare a Mântuitorului ucenicilor Săi, Iisus a avut un dialog cu Petru., întrebându-l de trei ori:

„Mă iubeşti tu pe Mine?”. El răspunde hotărât: „Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc! Zis-a lui: Păstoreşte oile Mele!” (Ioan 21, 14-17). Deci, trei căderi grele, trei reprimiri şi iertări, repunându-l în locul de unde a căzut!

0 altă problemă, tot atât de importantă: Chiar şi Mântuitorul a făcut un fel de gradare între apostoli. La unele momente mai importante, Mântuitorul obişnuia să ia cu Sine pe trei dintre apostoli: pe Petru, pe Ioan şi pe Iacob. Ştim că Mântuitorul a avut 12 apostoli, la care se adăugau şi cei şaptezeci care urmau pe Iisus, dar nu aflăm din Evanghelii ca într-o anumită împrejurare să-l fi luat numai pe Petru.

Ştim cu toţii că Taina Hirotoniei are trei trepte:

  1. Treapta arhieriei, venind de-a dreptul de la Sfinţii Apostoli. Ea are plinătatea celor trei puteri harice: de a învăţa, de a săvârşi cele sfinte şi de a conduce Biserica. După Dionisie Areopagitul, Episcopul este treapta de perfecţiune, este o imitare a ierarhiei cereşti. Episcopul constituie treapta cea mai înaltă în Biserică.
  2. Treapta preoţiei primeşte şi ea de la arhiereu, prin punerea mâinilor, cele trei puteri: de a învăţa, de a sfinţi (în afară de hirotonie şi de a sfinţi Antimisele, Sfântul Mir şi bisericile) şi de a conduce. Preoţia Noului Testament este o prelungire a preoţiei din Vechiul Testament, pentru nevoile sufleteşti ale comunităţii creştine.
  3. Treapta diaconiei primeşte şi ea de la arhiereu puterea de a ajuta pe arhiereu -şi pe preot în săvârşirea Sfintelor Taine sau Ierurgii.

Toate cele trei trepte ale hirotoniei sunt adeverii în Sfânta Scriptură şi de Sfânta Tradiţie. Sfântul Pavel aşează pe Tit episcop în Creta şi pe Timotei în Efes. El scrie, printre altele: „Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc şi să aşezi preoţi prin cetăţi, precum ţi-am rânduit” (Tit 1, 5). În alt loc scrie: „Mâinile degrab să nu-ţi pui pe nimeni” (I Timotei 5, 22). Aceste texte dovedesc că pe vremea Sfinţilor Apostoli existau treapta arhieriei şi treapta preoţiei. Faptele Apostolilor arată că Sfântul Apostol Pavel şi Barnaba au făcut preoţi în Listra, Iconia, Derbe şi Antiohia (Fapte 14, 20-23).

Tot din Faptele Sfinţilor Apostoli aflăm cum s-au ales cei şapte diaconi: „Pe care i-au pus înaintea Apostolilor, şi ei, rugându-se, şi-au pus mâinile peste dânşii” (Fapte 6, 6). Toţi Sfinţii Părinţi dau mărturie neîntreruptă despre cele trei trepte ale preoţiei. Apologetul Tertulian spune: „Toţi să cinstim pe episcop, ca pe chipul Tatălui: pe preoţi, ca pe Iisus Hristos; iar pe diaconi, ca pe slujitorii Duhului Sfânt, căci fară aceştia nu poate exista Sfânta Biserică adevărată”.

Biserica Ortodoxă ne învaţă că Biserica este formată din turmă şi păstor, care formează Trupul tainic al lui Iisus Hristos, iar Capul acestui trup este însuşi Iisus Hristos, potrivit cuvintelor: „Şi toate le-a supus sub picioarele Lui şi, mai presus de toate, L-a dat pe El cap Bisericii” (Efeseni 1, 22-23).

În Faptele Apostolilor, cap. 15, şi îndeosebi în vers- 6, 12, 13 şi 22, se vorbeşte de Sinodul Apostolic întrunit la Ierusalim pentru a lua o hotărâre în problema ivită în legătură cu creştinii proveniţi  din rândul păgânilor: dacă să se impună sau nu şi acestora Legea  Iudaică, fiind mari frământări pe această temă.

Sfântul Apostol Pavel a susţinut cu tărie părerea că aceasta nu trebuie impusă păgânilor care voiesc a deveni creştini, întrucât credinţa în Hristos singură aduce mântuire şi nu formele Legii. Alţii, susţineau părerea că Legea trebuie respectată de toţi cei ce vor să se boteze.

Spre această din urmă părere înclina, la început, şi Petru, steaua iudeilor. Dar Pavel, vorbind despre activitatea sa în mijlocul păgânilor şi arătând că Duhul Sfânt a fost neîntrerupt cu el, punând bazele Bisericii în lumea păgână, a câştigat sufletele celor de faţă, fiind susţinut şi de stâlpii Bisericii din Ierusalim, de Iacob şi de Ioan.

Pentru a şterge impresia făcută la început, că ar sprijini părerea greşită, Petru a luat cuvântul, întărind cele spuse de Pavel. Apoi, Sfântul Iacob, Episcopul Bisericii din Ierusalim, formulează hotărârea, după ce toţi au fost de aceeaşi părere, fiind luminaţi de Sfântul Duh. Deci, nici unul dintre apostoli nu s-a considerat mai mare sau mai cu autoritate decât ceilalţi.

Întrebarea care se naşte este următoarea: Cum de Iisus Hristos, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Părinţi, nu vorbesc de principalul cap văzut al Bisericii şi îndatoririle clerului şi ale credincioşilor faţă de el, de autoritatea lui, de atribuţiile lui, despre Sfântul Scaun, de Sfântul Părinte, autoritatea supremă a Bisericii? Cum de Sfânta Scriptură sau Sfânta Tradiţie, care sunt izvoarele descoperirii dumnezeieşti, nu vorbesc despre acest lucru important pentru Biserică?

Gânditi-vă la toate acestea, dar cu Sfânta Scriptura în mână, cu ochii în ea, şi, mai ales, cu mintea adâncit în izvorul curat al dumnezeieştilor descoperiri ce ne sunt făcute! Şi să ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne lumineze pe toţi.

Arhimandrit Serafim Man, Adevăruri trăite, Învăţături folositoare

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ