Ordinea lumii

0
86

lumeExperienţa noastrã obişnuitã de viaţã ne aratã cã, în lumea în care trãim, dincolo de o anumitã dezordine aparentã sau realã, existã o ordine necesarã a lucrurilor, care se manifestã atât la nivel macro cât şi micro cosmic. Nimeni nu poate contesta faptul cã aceastã ordine este expresia unei lumi integrate şi structurate raţional, determinatã de anumite legi care-i sunt constitutive. Ele constituie domeniul de cercetare al ştiinţelor numite pozitive, întrucât folosesc în activitatea lor de verificare a cunoştinţelor observaţia, experimentul şi calculul matematic.

Concluziile la care ajung ştiinţele pozitive sunt considerate, de marea majoritate a oamenilor de astãzi, sigure şi incontestabile. De aceea cunoaşterea ştiinţificã a lumii reprezintã scopul fundamental al civilizaţiei actuale. Exigenţele ei se impun pretutindeni ca o stare de spirit, în toate domeniile de activitate. Cu toate acestea, cu toatã dorinţa noastrã de a ajunge la o cunoaştere sigurã şi obiectivã a ordinii prezente în lume, existã totuşi anumite aspecte ale ei care nu se supun exigenţelor cunoaşterii pozitive. Acest fapt a fost descoperit de câţiva savanţi de renume, care au observat cã nu toate fenomenele lumii noastre sensibile se supun ordinii şi legilor cunoscute în fizica clasicã. Fizicianul francez Louis Victor Broglie (n. 1892), spre exemplu, care a întemeiat mecanica cuanticã, a ajuns la concluzia cã în universul fizic existã şi legi ale probabilitãţii. Max Planck, la rândul sãu, recunoştea în comportamentul particulelor atomice anumite zone de indeterminare, iar Werner Heisenberg va formula, în fizicã, principiul incertitudinii.

Concluziile la care au ajuns aceşti mari oameni de ştiinţã, şi nu numai ei, au condus la o nouã orientare a ştiinţelor pozitive şi la o nouã stare de spirit ale celor care le promoveazã.

Fizica clasicã, deterministã, care s-a întemeiat pe legile unei ordini universale a lumii, legi care puteau fi cunoscute şi dominate de om pe calea cercetãrilor pozitive, a oferit omului o anumitã siguranţã, dar, în acelaşi timp, a dat naştere la o încredere fãrã margini a omului modern în raţiunea sa.

Fizica cuanticã a secolului al XX-lea a demonstrat, însã, cã toate concluziile fizicii clasice, ca şi toate concluziile cercetãrii ştiinţifice care privesc ordinea lumii noastre sensibile, sunt relative, datoritã unui spaţiu de indeterminare existent în intimitatea ordinii lumii, alãturi de principiul determinist-cauzal. Mai mult, cercetãrile din ultimul timp aratã cã actul observaţiei ştiinţifice depinde nu doar de legile naturii obiectului observat, ci şi de starea de spirit a observatorului. Aceasta înseamnã cã omul ca subiect cunoscãtor poate sã sporeascã ordinea existentã în lume, sau, plecând de la spaţiul sãu de indeterminare, sã introducã în ea elemente ale dezordinii, în funcţie de starea sa spiritualã, de intenţia cu care se aşeazã în orizontul cunoaşterii lumii.

Din aceastã perspectivã, douã intenţii sau atitudini ni se par esenţiale: una pozitivã şi posesivã care caracterizeazã, în cea mai mare parte mentalitatea contemporanã, şi una poeticã sau contemplativã, pe care credem cã o vor îmbrãţişa din nou, în mileniul urmãtor, tot mai mulţi oameni, deoarece, aşa cum am vãzut, însãşi ştiinţa pozitivã îi va conduce spre aceasta.

Ambele intenţii sau atitudini faţã de ordinea lumii pot exista, de fapt, în aceeaşi persoanã dacã i se cultivã de la început toate facultãţile sale spirituale şi nu doar capacitatea sa intelectualã şi dorinţa de posesiune a fiinţelor şi a lucrurilor. Exemplul marelui astronom şi matematician german Johannes Kepler (1571-1630), inventatorul lunetei astronomice, este edificator în acest sens. Cartea sa intitulatã “Harmonice mundi” se încheia cu exprimarea unei atitudini contemplative faţã de ordinea, armonia şi frumuseţea cosmicã: “Îţi mulţumesc Dumnezeul meu şi Creatorul nostru, scria Kepler, pentru cã m-ai lãsat sã vãd frumuseţea creaţiei Tale şi sã mã bucur de lucrãrile mâinilor Tale. Iată, eu am împlinit lucrarea la care m-am simţit chemat (…) am arãtat oamenilor splendoarea operelor Tale, în măsura în care spiritul meu a reuşit sã le înţeleagă”.

Lege și Iubire, Pr. Gheorghe Popa

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ