Omul – izvor fără apă  

0
55

IMG_2231Şi omul? Ce a făcut omul? A ales neascultarea, autonomia şi moartea. A ales distrugerea, şi aşa, şi a întregii lumi, căci, de cum a păcătuit neascultând de Dumnezeu şi ascultând de diavolul, a pierdut harul lui Dumnezeu şi a primit răutatea diavolului. Pierzând el harul lui Dumnezeu, a secat acest har din toată lumea si aceasta a fost cea mai mare suferinţă a lumii. A rămas lumea golită de har. Să-ţi dau un exemplu: în decursul timpului, din cauza secetelor mari, întrucât nu cădea zăpadă pe munţi sau ploaie, lumea a rămas fară apă. Animalele, plantele, oamenii însetau. Multe sate şi multe oraşe însetau. Şi, toate acestea, de ce ? Pentru că munţii nu mai aveau să dea apă, secaseră izvoarele, pâraiele. De ce-ţi dau acest exemplu?

-Cred că are vreo legătură cu Adam şi cu lumea.

-Desigur. Seamănă cu ceea ce a păţit lumea atunci când a păcătuit Adam. Nu de lipsa apei vorbesc, ci de lipsa dumnezeiescului har, căci muntele care se numea om a rămas gol & dumnezeiescul har şi s-au uscat izvoarele lui, au secat pâraiek omului, din care primeau harul lui Dumnezeu lumea, naturi întregul univers şi, dacă l-aş fi avut înaintea mea astăzi, i-a? zis: de ce ai secat, omule? De ce te-ai uscat de dumnezeiesc har? De unde să primească harul toată lumea – animal^’ plantele, pământul, cerul, marea, vremea – şi să se buctff^ De unde să ia lumea dumnezeiescul har si să se sfinţeas^ De unde să se liniştească? Of, omule nedrept, ai secat iu ^ de harul dumnezeiesc! Cu ce-ţi greşise lumea? Nevinovat era lumea pe care ţi-o dăruise Dumnezeu şi ţi-o atârnase de gât ca pe un colier nepreţuit, dar şi ca pe o răspundere foarte grea.

-într-adevăr, părinte, ce mare răspundere aveau Adam şi Eva. Luaseră pe umerii lor întreaga lume, care nu le greşise cu nimic.

-Da, cu siguranţă, lumea nu greşise cu nimic. Adam şi Eva au greşit şi, căzând în păcat, în distrugere şi stricăciune, au tras după ei întreaga lume. Scrie Sfântul Apostol Pavel: Făptura aşteaptă cu nerăbdare descoperirea fiilor lui Dumnezeu. Căci făptura a fost supusă deşertăciunii – nu de voia ei, ci din cauza aceluia care a supus-o – cu nădejde, pentru că şi făptura însăşi se va izbăvi din robia stricăciunii, ca să fie părtaşă la libertatea măririi fiilor lui Dumnezeu. Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri [ca de facere]până acum. Şi nu numai atât, ci şi noi, care avem pârga Duhului, şi noi înşine suspinăm în noi (Rom. 8, 19-23).

Din acest text sfânt se observă cu claritate că orice lucru ce i se întâmplă omului are consecinţe asupra întregii zidiri, determinând destinul universului. Aşa le-a rânduit Dumnezeu preaînţelept, aşa erau în vremea lui Adam şi Eva, aşa sunt astăzi şi aşa vor fi şi mâine. Câtă vreme omul va trăi departe de dumnezeiescul har, şi lumea, întregul univers, va trăi departe de dumnezeiescul har.

-Dacă omul se pocăieşte şi se întoarce către Dumnezeu? Dacă omul se pocăieşte şi se întoarce către Dumnezeu şi către ţarul Său, va trage împreună cu el întreaga lume, căci o are agâţată, precum am spus, la gât, ca o podoabă, ca un colier împârătesc, dar şi ca o responsabilitate, precum este şi epitrafilul preotului, care aminteşte simbolic că lumea este atârnată de gâtul nostru, aşteptând ori mântuirea împreună cu noi, ori catastrofa veşnica împreuna cu noi.

Înainte însă de a termina, vreau să analizăm acest al doilea rău pe care l-a păţit omul prin căderea în păcat.

 -Ai dreptate, copile. Răul însă nu e numai acesta. Cel mai mare rău este că nu vrem să acceptăm faptul că nu avem capacitatea de a şti totul precum Adam şi susţinem că le cunoaştem pe toate, mai mult sau mai puţin importante.

Zici azi unui copil care seamănă cu puii de animal, care nu au făcut încă ochi: copile, fii atent cu cine te însoţeşti, fii atent la lume! Iţi răspunde prosteşte şi egoist: ştiu eu ce fac şi unde mă duc, am ochi, văd, nu sunt orb. Şi eu cunosc lumea.

Când ai cunoscut tu lumea, copile ? Când ai reuşit să vezi deja lumea şi cu ce ochi ai văzut-o? Dacă ai văzut-o cu ochi tinereşti, închişi, încă n-ai văzut nimic. Dacă ai văzut-o cu aşa-zişii ochi deschişi ai celor mari, ai văzut doar aparenţele lucrurilor lumeşti, chipul lumii, care, de fapt, nu este nimic. Chipul păcăleşte de cele mai multe ori. Zice Sfânta Scriptură: Nu judecaţi după înfăţişare. Nici lumea, nici cele lumeşti, nici cele pământeşti, nici cele păcătoase.

-Spuneţi-mi, părinte, ziceţi toate acestea pentru că nu aveţi încredere în judecata pe care o au tinerii sau pentru că nu aveţi încredere în lume aşa cum este ea astăzi?

-Iubitule, amândouă pe care le-ai zis sunt şi adevărate, şi greşite. Mai întâi că nu limitez tema numai la tineri, căci nu numai tinerii nu pot vedea bine şi corect, ci nici vârstnicii. Iar în al doilea rând, lumea nu este demnă de crezare. Lumea nu este numai ceea ce se vede, ceea ce pare. Mai bine zis, nu ceea ce vedem noi cu ochii noştri stricaţi şi neputincioşi. Sau precum o înţelegem prin simţurile noastre neputincioase şi stricate. Lumea s-a schimbat, ne-am schimbat şi noi; toţi am suferit schimbări către rău, către mai rău si toate s-au stricat, s-au rătăcit, precum bine scrie Sfânta Scriptură: După cum este scris „Nu este drept nici unul. Nu este cel ce înţelege, nu este cel ce ca pe Dumnezeu. Toţi s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este. Mormânt deschis este gâtlejul lor, viclenii vorbit-au cu limbile lor; venin de viperă este sub buzele lor; gura lor e plină de blestem şi amărăciune; iuţi sunt picioarele lor să verse sânge; pustiire şi nenorocire e în drumurile lor şi calea păcii ei nu au cunoscut-o; nu este frică de Dumnezeu înaintea ochilor lor” (Rom. 3,10-18).

Răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Arhim. Spiridonos Logothetis

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ