Omul duhovnicesc rămâne curat şi luminos de toate întinăciunile lumii şi a diavolilor

0
281

216Când mintea omului va cugeta neîncetat la lucruri rele, faptele omului, fără îndoială, vor fi şi ele pângărite şi rele, pentru că mintea povăţuieşte şi cârmuieşte, iar faptele urmează comanda minţii. Cum sunt gândurile minţii, aşa sunt şi faptele omului. Pentru aceasta este nevoie ca toată grija noastră s-o avem pentru păzirea curăţeniei şi nerăutâţii minţii noastre.
Dacă am avea dragoste dumnezeiască sau măcar dragoste firească omenească, am simţi în adevăr că toţi suntem fraţi şi fii ai aceluiaşi Părinte Ceresc, ne-ar durea pentru cei ce trăiesc în păcate şi nu ne-am sminti de viaţa lor păcătoasă, ci ne-am ruga pentru ei şi i-am ajuta.
„Iar dacă ne smintim, răutatea se află în noi, nu în afară de noi. Când ne smintim să ne spunem nouă înşine: „Tu pe câţi ai smintit? Şi nu vrei să rabzi pe fratele tău. Pe tine cum te rabdă Dumnezeu, cu atâtea câte faci? Gândiţi-vă la Dumnezeu, la Maica Domnului, la îngeri, care văd pe pământ pe toţi oamenii… pe unii care hulesc, pe alţii cum fură, pe alţii cum se ceartă, pe alţii cum păcătuiesc trupeşte etc. Cum îi rabdă! Cum rabdă ei toată răutatea şi păcatul ce există în lume, şi noi nu răbdăm pe fratele nostru! Este înfricoşător!”
„Când în om se aprinde flacăra dumnezeiască (Evrei 12, 29) toate ard şi se curăţă. După aceea nu se mai lipesc de el gândurile murdare. Deşi diavolul nu încetează să-l ispitească şi să arunce asupra lui gândurile rele, omul duhovnicesc este foc dumnezeiesc mistuitor care le arde. Pentru aceasta ne spune Sfântul Apostol Pavel: Toate sunt curate pentru cei curaţi (Tit 1, 15).
După cum razele soarelui rămân curate şi luminoase, oriunde ar cădea, tot aşa şi omul duhovnicesc rămâne curat şi luminos de toate întinăciunile lumii şi a diavolilor.
Omul duhovnicesc, fiind ajutat de Harul Dumnezeiesc, se schimbă în înţelesul cel bun, şi nu mai este afectat de omul păcătos. Îl vede şi-l doare pentru el, dar nu păţeşte nici un rău.
Iar un creştin aflat într-o stare duhovnicească de mijloc se poate schimba în bine de către un om duhovnicesc, dar se poate schimba şi-n rău de către un om trupesc”.
Cum se poate păstra curat un creştin mai puţin sporit duhovniceşte, care îşi câştigă existenţa lucrând în lume şi venind contact şi cu oamenii păcătoşi? El trebuie să participe regulat la Sfânta Liturghie, să se merească, să se spovedească ori de câte ori este nevoie, să se roage, să postească, să facă milostenie şi să ceară binecuvântarea şi rugăciunile preoţilor. Astfel, Dumnezeu care ştie mai dinainte spiţele pe care i le pregătesc diavolii şi slujitorii lor, oamenii păcătoşi, îl va întări şi îi va da putere prin Harul Duhului Sfânt ca sa fie biruitor asupra lumii, asupra diavolilor şi a păcatelor şi să sfinţească locul unde lucrează şi trăieşte.
Dacă sunt păcate şi a sminteli mari trebuie însă să-şi caute alt loc de muncă, pentru că nu are creşterea duhovnicească pentru a primi Harul Dumnezeiesc şi astfel să iasă biruitor.
Omul care este smerit şi cu frică de Dumnezeu: „chiar şi fără experienţă dunovnicească, distinge pe sfântul lui Dumnezeu de diavol, pentru că are curăţie duhovnicească şi se înrudeşte cu îngerul, în timp ce omul egoist şi trupesc, pe lângă faptul că se înşeală repede de cel viclean, transmite şi el viclenia şi cu viclenia şi senzualitatea provoacă şi vatămă sufletele bolnăvicioase cu microbii lui neduhovniceşti”.
Dar ca să ajungă să le vadă pe toate curate, trebuie să-şi curăţească inima, ca astfel să se poată odihni Harul Dumnezeiesc în inima sa. De aceea zice Sfântul Proroc şi împărat David: Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele (Psalm 50, 10).
Când se va curăţi inima omului, atunci, în ea, va locui Hristos şi numai atunci creştinul nu se va sminti şi nu va sminti pe alţii.
„Omul care ia aminte de sine îşi păzeşte curăţia sa duhovnicească, şi păstrează şi Harul Dumnezeiesc.
Astfel pe toate le vede curate, ba şi pe cele necurate le pune în valoare. Adică şi pe acestea le face bune în fabrica lui duhovnicească.
Hârtiile nefolositoare le face şerveţele curate, foi, caiete etc. Şi dimpotrivă, omul care primeşte viclenia şi gândeşte cu vicleşug şi pe cele bune le schimbă în rele, precum uzina care face armament, care şi aurul îl face gloanţe şi proiectile de tun, pentru că aşa sunt făcute maşinile (mintea n. n.) lui”.
Când începe creştinul să facă păcate, se înnegreşte lăuntric iar ochii sufletului său se tulbură şi le vede pe toate tulburi- de aceea şi pe cele curate le va vedea în chip păcătos. Omul duhovnicesc trebuie să ia aminte şi să nu
Facă prietenii cu oamenii lumeşti, ca să nu se vatăme şi să nu vatăme. Pentru că omului păcătos şi lumesc îi dictează diavolul ce să facă să smintească şi să doboare pe omul sporit duhovniceşte.
De Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne poate despărţi numai viaţa noastră neduhovnicească şi păcatele. Pentru că diavolul are rolul de a ne ispiti prin sminteli şi de a ne lupta când cu viclenie, când cu asprime.
Însă nu suntem singuri. Trebuie să fim în comuniune cu ceilalţi oameni, cu Sfinţii, îngerii, Maica Domnului şi Dumnezeu. Dacă facem păcate, ne îndepărtăm de Dumnezeu şi ne închidem în sfera noastră păcătoasă, în egoismul nostru, dar nu suntem singuri nici în acest caz, ci cu diavolul cu care colaborăm şi care ne conduce spre tot lucrul rău.
Dar Domnul nostru Iisus Hristos ne iubeşte şi se află tot impui lângă noi când trăim potrivit cu voia Lui cea sfântă.
„De aceea, când vedeţi că se fac sminteli, nu vă temeţi şi nu intraţi în panică. Dacă nu înfruntă cineva lucrurile duhovniceşte, nu se va bucura nicio zi, deoarece diavolul îi va afla ţinta, adică Punctul sensibil şi mereu îi va pricinui sminteli ca să-1 mâhnească, stăzi cu una, mâine cu alta, poimâne cu cealaltă”.

Fără îndoială că în orice om, pe lângă cea mai mare curăţie se află şi impurităţi; dar omul cu mintea curată nu va vedea necurăţia, pentru că îşi îndreaptă mintea, şi prin minte tot sufletul, numai spre ce este curat atât întrânsul cât şi în lumeam înconjurătoare. Şi, îndreptându-şi mintea numai spre ceea ce este curat, se îmbogăţeşte tot mai mult în curăţie. Cu cât mintea ni se uneşte cu Mântuitorul Iisus Hristos, Care este desăvârşirea curăţiei şi luminii, cu atat mai curată, mai strălucită şi mai înţelegătoare se face şi odată cu ea şi inima şi tot sufletul nostru”.

Dacă mintea ne este oarbă, „tot duhovnicescul din cer şi de pe pământ ne rămâne nevăzut şi neştiut, pentru că nu vedem decât cu ochii trupeşti. Omul firesc nu primeşte pe cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi el nu le poate înţelege, fiindcă ele se judecă duhovniceşte (I Corinteni 2, 14)”.
„Dacă avem gânduri curate şi bune – lumea o vom vedea bună (Facerea 1,21) – aşa cum şi este, fiind creaţia lui Dumnezeu.
Toţi avem impurităţi (patimi şi păcate n. n.). Dacă vom căuta răutatea, ne vom hrăni sufletul cu răutăţi şi vom deveni răi.
Dacă vom căuta bunătatea, ne vom hrăni cu bunătăţi şi vom deveni buni. Nu trebuie să ne intereseze ce fac oamenii răi, pentru că vom intra în ispita răutăţii lor.
Ca să primim Darul Dumnezeiesc trebuie să ne apropiem de Dumnezeu numai cu bunătate.
Să ne osârduim să fim albină care adună nectarul duhovnicesc şi nu muscă ce se hrăneşte cu necurăţii, după cum ne îndeamnă firea şi diavolii. Astfel, viaţa noastră va fi o prăznuire duhovnicească”.
De multe ori însă trebuie să ne rugăm şi să avem răbdare până când Harul Dumnezeiesc va ridica pâcla de pe ochii inimii noastre pentru a putea gândi şi vedea creştineşte.

Gândurile bune în viaţa creştinului ortodox, Viaţa ca o prăznuire duhovnicească, Părintele Daniel de la Rarău
[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ