Ocolul Pământului în 80 de minuni – Templul din Karnak, Egipt

0
390

Statues of Ramses II as Osiris in Karnak Temple, Luxor (Thebes) Egypt.

Impunător, dar şi ameţitor, în reconstrucţie permanentă, apăsător şi intrigant în acelaşi timp. De fapt, este unul dintre cele mai pestriţe complexuri de temple din lumea antică.

Templele din Karnak (fiindcă este vorba despre numeroase edificii de cult reunite într-o singură incintă) se găsesc în oraşul de azi Luxor, pe partea de est a ceea ce a fost odată Teba, capitala Egiptului în timpul Regatului de Mijloc şi Nou.

Templul principal îi era dedicat zeului Amon-Ra, marele zeu-soare şi cea mai importantă divinitate a Tebei, reprezentat cu cap de berbec. Fondat în 1900 î.Hr., complexul nu a încetat să se mărească până în secolul IV d.Hr. Fiecare faraon voia să-şi adauge propria amprentă.

karnak 4

După ce intraţi, prima impresie este de grandoare copleşitoare, chiar dacă astăzi au mai rămas puţini sfincşi care la origine erau aşezaţi de o parte şi de alta de-a lungul drumului lung de trei kilometri care lega templul de la Karnak de templul Luxor.

Pilonii sunt pur şi simplu imenşi. Alături de cel din dreapta se vede încă bine planul înclinat, strămoşul scripetelui şi al macaralei, care s-a folosit la ridicarea lui. Metoda de construcţie: se foloseau de rampe din cărămizi nearse pentru a ridica blocurile de piatră la mare înălţime.

524706902_Luxor_luxor---karnak-temple1

Curtea interioară, cea mai mare dintre cele egiptene, eu o suprafaţă de circa 100 de metri pe 80, se lărgeşte ca să cuprindă alte şiruri de sfincşi pe margini, templul faraonului Seti II, pe stânga, şi cel al lui Ramses III, pe dreapta.

Acesta din urmă este deosebit de interesant datorită statuilor uriaşe ale faraonului aflate la intrare şi în porticul interior, precum şi datoriră unei mici săli hipostil şi unui altar tenebros. Tot în curtea mare, imediat după al doilea pilon se înalţă mândră şi izolată statuia lui Ramses II (din granit roşu, înaltă cam de 15 metri), reprezentat cu fiica sa Bentanat, minusculă faţă de el, aşezată dinaintea picioarelor lui.

Temple de Karnak à Louxor, Egypte

Însă mândria şi încântarea acestui ipet sut, „cel mai venerat loc”, se găseşte imediat după a doua intrare: este vorba despre senzaţionala sală hipostil, un labirint imortalizat şi în filme.

O pădure de coloane cu 134 de trunchiuri: cele 12 din centru sunt surmontatc de capiteluri în formă de papirus desfăcut, celelalte 122 de un capitel închis, în formă de pocal.

Karnak-Temple

Aici ai senzaţia de copleşire. Vizitatorii şi paznicii in uniforme albastre se materializează şi dispar într-o clipă printre structurile arhitectonice extrem de înalte, în timp ce lumini şi umbre creează jocuri ciudate pe reliefurile imense şi pe picturi.

Sunteţi tentaţi să credeţi că vă aflaţi închişi într-un interior extraterestru, oscilaţi între curiozitatea pentru multitudinea de desene de neînţeles şi o senzaţie de pierdere în timp.

Este însă de ajuns să ieşiţi şi să mergeţi pe cel care cândva era bulevardul central, ca să vă reîntoarecţi în mijlocul complexului puţin haotic de ruine şi de remple care, pe parcursul secolelor, aproape s-au îngrămădit unele în altele.

Strâns între basoreliefuri şi blocuri de construcţii, se înalţă ascuţit obeliscul lui Hatshepsut, circa 30 de metri de granit roz în care sunt sculptate scene din viaţa unicului faraon femeie al celor Două Regate.

p1010974

Pe dreapta, un alt monument este amintit de orice ghid şi de oricare turist: scarabeul sacru, unul dintre cele mai vechi simboluri ale lui Ra, care asigură realizarea dorinţelor dacă îi dai roată de trei ori în sens invers acelor de ceasornic. Alături, în lacul sacru, odinioară aveau loc navigări rituale, în timp ce astăzi pe malurile lui au loc spectacole de „sunet şi lumină” pentru turişti.

De jur împrejur, o sumedenie de ruine de edificii, de la locuinţele sacerdoţilor (mai mult de 20.000) la depozite cu ofrande şi la temple dedicare zeilor Ptah, Mut, Khonsu şi Montu, cu ziduri împrejmuitoare, piloni, coloşi şi sculpturi. Când templului de la Karnak îi va fi redată splendoarea de altădată, va surprinde din nou lumea prin complexitatea, grandoarea şi frumuseţea sa.

Karnak-Temple-6

Ocolul Pământului în 80 de minuni, Destinaţii de vis pe cinci continente, Editura Litera

 

LĂSAȚI UN MESAJ