Ocolul Pământului în 80 de minuni – Mont-Saint-Michel, Franța

0
236

La Mont-Saint-Michel se ajunge de pe uscat pe un singur drum. Aflat în Normandia, se înalţă pe o întindere de nisip izolată zilnic din cauza fluxu­lui.

Rapiditatea şi inten­sitatea cu care cresc apele sunt surprinzătoare, iar de-a lungul secolelor mulţi călători şi-au pierdut aici viaţa surprinşi de curenţi.

Legenda spune că, la începu­tul secolului VII, Sfântului Aubert, episcop de Avranches, i s-a arătat în vis arhanghelul Mihail care i-a cerut să construiască un oratoriu pe o stâncă.

Visul s-a repetat şi, convins, Aubert a început construcţia pe o insuliţă cunoscută la vre­mea aceea cu numele de Mont Tombe. Este vorba despre moderna Mont-Saint-Michel, microinsulă aflată în sud-vestul Normandiei, vizitată anual de turişti si credincioşi veniţi din toate colţurile lumii.

De fapt, satul aflat la poalele mănăstirii a luat fiinţă ca loc de popas pentru pelerinii veniţi să viziteze sanc­tuarul şi s-a lărgit apoi de-a lungul drumului care de pe plajă urcă pe vârful muntelui.

 

De când a fost construit oratoriul, s-au succedat mai multe asedii, prăbuşiri, restructurări şi extinderi. Grand Rue a rămas însă aproape mereu aceeaşi. Este drumul pietruit ce urcă de pe plajă în vârful muntelui, pe marginea căruia se află cafenele, puncte de odihnă şi magazine de suvenire.

Cam cum se întâmpla în Evul Mediu, când pelerinii adunau pietricele, scoici şi blide de nisip ca să aibă o amintire spirituală a călătoriei lor. Abia în anul 1203, după un incendiu de­vastator care a afectat biserica romanică a abaţiei, au început adevăratele lucrări de construcţie.

Astfel, a fost ridicat un complex de clădiri gotice pe partea nordică a muntelui: La Merveille (minunea), alcătuită din două structuri masive care ating înălţimea a trei etaje. În aripa de răsărit, la parter, se găseşte l’Aumonerie: aici călugării îi ospătau pe pelerini şi împărţeau pomană săracilor.

La etajul superior se află pensiunea (Salle des Hotes), în timp ce ultimul etaj găzduieşte trapeza scăldată în lumina filtrată prin ferestre ogivale adânc încastrate în ziduri.

Aripa de apus din La Merveille este ocupată de un magazin şi, la etajul superior, de Salle des Chevaliers (Sala Cavalerilor). Aceasta este împărţită în patru nave, se­parate de şiruri de coloane de piatră cu capiteluri.

Odinioară, călugării foloseau acest spaţiu drept scriptorium. Aici studiau, captau ori transcriau de mână texte sacre. În jurul anului 1470 încăperea a devenit Sala Cavalerilor Sfanţului Mihail, ordin instituit de regele Ludovic XL În acest moment, o mică armată formată din circa o suta de cavaleri s-a stabilit să apere mănăstirea de atacurile englezilor. În aceeaşi perioadă au fost construite în mai multe etape primele bastioane pentru întărirea porţilor de apărare ale satului.

Deasupra Sălii Cavalerilor se află mănăs­tirea, unde tăcerea absolută e întreruptă plăcut numai de zgomotul valurilor oceanu­lui, deseori foarte înalte.

În ansamblu, complexul de basm datorat amprentei arhitecturale puternic gotice are ceva eteric în zilele cu pâclă când, privindu-l de pe uscat, pare suspendat între cer şi apă.

O pace aparentă, dacă ne gândim la mareele şi la atacurile pe care Mont-Saint-Michel le-a îndurat de-a lungul secolelor: de la cele ale englezilor în timpul Războiului de O Sută de Ani, la cele ale hughenoţilor de la sfârşitul secolului XVI.

Ba chiar din timpul Revoluţiei Franceze şi până în 1863 insula a fost transformată în închisoare. Doar în primii ani ai secolului trecut s-a reluat prac­ticarea serviciului religios chiar dacă, din-totdeauna, puţini sunt călugării rezidenţi care animă viaţa spirituală a mănăstirii. Însă credincioşilor le este suficient un simbol: statuia aurită a arhanghelului Mihail care tronează pe clopotniţă şi domină peisajul.

Ocolul Pământului în 80 de minuni, Destinaţii de vis pe cinci continente, Editura Litera