Ocolul Pământului în 80 de minuni – Delta Okawango, Botswana

0
90

aerial-water

Mare de uscat, uscat de apă – aşa numesc băştinaşii tswana oaza luxuriantă de stuf şi papirus, de mici canale şi insuliţe, creată de delta râului Okawango în partea nordică a Botswanei. Acesta este un fenomen unic. Cu mii de ani în urmă, acest râu paradoxal şi-a pierdut albia spre ocean.

Apa rece şi limpede a râului Okawango izvorăşte din pădurile Angolei cu mii de kilometri mai sus. Apoi curge spre sud, pierzându-se în deşertul Kalahari. Înainte să sece printre nisipuri, cursul râului se împarte şi se ramifică formând un puzzle gigantic de apă şi uscat.

O zonă care, în funcţie de intensitatea ploilor, poate varia de la 16.000 la 22.000 de kilometri pătraţi, formând astfel cea mai mare deltă de uscat din lume, dar creând – lucru chiar şi mai important – aproape miraculos cel mai verde şi mai necontaminat paradis natural din Africa.

b30e1157cc09c37622d86d008695ab6e

Peisajul se schimbă la fiecare revărsare. În fiecare anotimp ploios harta râului se redesenează, formându-se o nouă reţea de canale, insule de nisip, lagune, întinderi de savană şi pâlcuri noi de copaci-fluture ale căror frunze sunt savurate de elefanţi.

Există aici peste 60.000 de exemplare de pahiderme şi e uşor să-i vezi cum se scaldă în râu sau cum îşi rumegă raţia de ierburi. Sunt şi multe girafe, lei, câini africani, leoparzi, antilope impala, zebre, turme de bivoli, babuini şi cercopiteci, maimuţe curioase şi impertinente.

a996d646e156f50745e3dbe13160a507-okavango-delta

În delta Okawango trăiesc protejate 164 de specii de mamifere, 38 de specii de amfibieni şi îşi fac cuib 550 de specii de păsări. Flora nu este mai prejos cu cele circa 3.000 de specii de plante: de la baobab la smochinul sicomor, de la extrem de folositorul palmier-evantai la caraghiosul arbore cârnat (Kigelia africana), numit astfel datorită formei fructelor sale care ajung să cântărească până la patru kilograme fiecare.

okavango-1024x632

Din lemnul  copacului  ploii (Lonchocarpus capassa) se fac pirogile tradiţionale, mokoro, indispensabile pentru deplasare prin această junglă de apă, printre nuferi, stuf, papirus şi papură în care se joacă ascunselea păsări de orice formă şi culoare: cormorani negri, grauri verzi, cocori cu ciocuri lungi dungate în roşu şi negru, pescăraşi malahit galbeni şi roşii (Alcedo cristata), delicata Jacana africana, o pasăre mică din clasa ciconiiformelor, care vânează insecte în corolele nuferilor, vulturi cu pene negre ca smoala, spectaculoşi când zboară în picaj să pescuiască.

leon-delta-del-okawango

În apă se ascund şi alţi locuitori mai puţin paşnici: crocodili şi hipopotami care-şi apără teritoriul scoţând zgomote sonore. Acesta este şi regatul timidei sitatunga (Tragelaphus spekei), numită şi antilopă de apă, foarte rară, cu copite foarte lungi care o ajută să nu se afunde în smârcuri. Mai mult decât să umble, pare că pluteşte pe suprafaţa imensei lagune. zebra-okavango-delta-botswana-landscape-nature-hd-city-229603-1

Din avion, delta Okawango apare ca un labirint întins de canale şi insuliţe. Râul izvorăşte în Angola şi seacă în aridul deşert Kalahari, fără să ajungă la mare.

Înainte de a dispărea în deşert, râul Okawango se deschide ca un evantai în nodul Botswanei, unde formează un paradis verde şi necontaminat.

okavango_delta_naslovna

Ocolul Pământului în 80 de minuni, Destinaţii de vis pe cinci continente, Editura Litera