Ocolul Pământului în 80 de minuni – Cracovia, Polonia

0
63

CRACOVIA

Timp de 560 de ani, până la sfârşitul secolului XVI, Cracovia a fost capitala Poloniei. La universitatea oraşului, Universitatea Jaggellonă, cea mai veche din ţară, au studiat celebrităţi cum ar fi Copernic şi Lenin, câştigători ai Premiului Nobel pentru literatură (Czeslaw Milosz în 1980 şi Wislawa Szymborska în 1996), câţiva sfinţi şi un papă: Karol Wojtyla.

Cartierul universitar se află în clădiri din secolele XV-XVI. Aşa este Collegium Maius care păstrează Globul de Aur din 1510, primul document cartografic în care apare America. Alt centru cultural extrem de important este sinagoga din cartierul evreiesc Kazimierz. Originar din secolul XV, templul deţine şi cimitirul renascentist.

„Atena poloneză” aflată pe un meandru al Vistulei a fost întotdeauna un bastion al Europei Occidentale creştine. Martor al importantului său rol istoric este Oraşul Vechi, Stare Mesto, bogat în palate somptuoase ce reprezintă vestigiile prosperităţii înfloritoare datorită poziţionării sale pe Drumul Chihlimbarului, spre Marea Baltică.

Primul, pe dealul Wawel, este castelul Zamek, numit şi Palatul Regal, construit în stil romanic-gotic, restructurat şi mărit în secolul XVI prin contribuţia unor arhitecţi italieni. Sălile sunt decorate cu tapiserii splendide lucrate la Bruxelles, cu plafoane încasetate, cu colecţii de arme şi armuri, precum şi cu Tezaurul Coroanei.

Cracovia (1)

În vecinătatea castelului se înaltă catedrala Sfântul Vaclav, capodoperă gotică de la 1320, rezultată prin alăturarea mai multor biserici preexistente şi prin adăugarea ulterioară a 18 capele laterale. Cea mai preţioasă dintre acestea e dedicată lui Sigismund I cel Bătrân: acoperită de o cupolă grandioasă aurită, este considerată una dintre cele mai frumoase capele renascentiste de la nord de Alpi. În catedrală se găsesc mormintele regale şi cel al patronului, Sfântul Stanislav.

Un alt loc de pelerinaj al polonezilor este Grota Dragonului, tot de pe colina Wawel, numită astfel de la un monstru cu şapte capete răpus de regele Krak. Legenda spune că iscusitul suveran, ca să scape, i-a oferit dragonului o oaie umplută cu sulf. Acesta, lacom, a devorat-o, iar pe urmă, fiind însetat, a băut apă din fluviu până a explodat. Astfel Krak şi-a putut fonda pe colină oraşul, Krakow, respectiv Cracovia.

133192067
Pe colina Wawel care domină Vistula a fost construit în secolul XVI castelul Zamek, Palatul Regal, în stil romanic-gotic. Fortăreaţa deţine o colecţie de tapiserii şi Tezaurul Coroanei.

Plus ratio quam vis este motto-ul oraşului (Raţiunea e mai preţioasă decât forţa). Aici se găseşte cea mai veche universitate din Polonia, unde au studiat, printre alţii, Copernic şi papa Wojtyla. Cartierul universitar ocupă clădiri vechi cum este Collegium Maius unde se găseşte Globul de Aur din 1510, primul document în care apare America.
poza 7

Pentru a ajunge în inima vie a centrului vechi al oraşului plecând de pe colină se parcurge vechiul drum regal, presărat cu monumente şi clădiri istorice cum este casa pictorului de secol XX Jan Matejco.

Rynek Glowny, piaţa cu târg, este una dintre cele mai mari pieţe medievale din Europa. Cel mai vechi edificiu este turnul gotic al primăriei, singurul care a rămas în picioare după ce complexul a fost dărâmat în anul 1818.

În centrul zonei se află Sukienice, piaţa de ţesături acoperită, de secol XIV, alcătuită din prăvălii cu faţade cioplite în lemn, care datează din secolul XIV, porţi vechi şi candelabre uriaşe agăţate de tavane decorate cu blazoanele oraşelor poloneze.

Colţul nord-estic al pieţei este dominat de biserica siotică Doamna Noastră a înălţării (înălţarea la Cer a Maicii Domnului), care păstrează în perfectă stare vitraliile originale şi altarul mare excepţional, unul dintre cele mai mari din lume, sculptat între anii 1477-1489 de Veit Stoss.

Dintre cele două turnuri care încadrează faţada, cel mai înalt este îmbogăţit cu un „puzzle” de opt turnuri mici şi o cupolă aurită. Chiar de aici, în fiecare zi, un trâmbiţaş intonează Imnul Marian, întrerupându-şi pe neaşteptate execuţia.

Este vorba despre un mic ritual care aminteşte de asediul tătarilor: legenda povesteşte că un străjer a reuşit să anunţe populaţiei sosirea inamicului, însă sunetul trompetei lui a fost întrerupt de o săgeată asasină.

poza 9

Ocolul Pământului în 80 de minuni, Destinaţii de vis pe cinci continente, Ed. Litera

LĂSAȚI UN MESAJ