Oamenii de lângă noi

0
61

3024023899_f061525273_bÎntâlnim pretutindeni oameni cu deficienţe. Perceperea lor socială nu este întotdeauna constantî, ea variază de la societate la societate, furnizând semnificaţii diferite, funcţie de cultura şi de valorile promovate.

”Dificili” … ”turbulenţi” … ”handicapaţi” … sunt doar câteva  atribute date persoanelor cu dizabilităţi. Sintagme de acest gen sunt o discriminare şi sunt contestate pe plan mondial de către organizaţiile persoanelor cu dizabilităţi. Izolarea, discriminarea şi excluderea persoanelor cu dizabilităti din viaţa comunităţii au facut ca organizaţiile acestora să conteste modul în care persoanele erau tratate şi etichetate de către societate şi mai cu seama de către medici.

Pentru a combate asocierea negativă conotaţiilor peiorative cu persoanele care sunt afectate de o dizabilitate, se încearcă înlocuirea sintagmei de „persoană cu handicap” cu cea de „persoana cu dizabilităţi”, urmând termenii Conferinţei de la Salamanca [ Spania] din 1994.

Cerinţe educative speciale  – CES –  (special educational needs) – această sintagmă se referă la cerinţele în plan educativ ale unor categorii de persoane,  consecinţe  ale  unor  disfuncţii  sau  deficienţe  de  natură intelectuală, senzorială, psihomotrică, fiziologic etc. sau ca urmare a unor conditii  psiho-afective,  socio-economice sau de altă natură  (cum  ar  fi absenţa mediului familial, condiţii de viată precare, anumite particularităţi ale  personalității  copilului  etc.) care  plasează  elevul  într-o  stare  de dificultate în raport cu cei din jur. În domeniul educaţiei, prin copii cu cerinţe speciale sunt desemnaţi copiii a căror nevoi speciale educaţionale derivă în principal din deficienţe fizice, mintale, senzoriale, de limbaj, socio-afective şi de comportament ori asociate, indiferent de severitatea  acestora.

Copilul cu dizabilităţi trebuie considerat ca făcând parte din societate. Nu putem să-l ascundem, nu are nevoie de mila noastră, ci de sprijinul nostru, permiţându-i să trăiască alături de ceilalţi copii, ca parte integrantă a comunităţii.

Putem să socializăm copiii cu dizabilităţi, indiferent dacă ştim cauza dificultăţilor sale (tulburări de dezvoltare, leziuni neurologice). Cel mai important lucru este ajutorul timpuriu dat copilului (în familie, grădiniţă, şcoală).

Atitudinea pozitivă, zilnică, a adultului faţă de copilul cu dizabilităţi îl poate ajuta efectiv în dezvoltarea capacităţilor de comunicare. Pentru o viaţă normală aceşti copii trebuie să interacţioneze cu un număr cât mai mare de persoane, de cele mai multe ori blazată şi împovărată de grijile legate de susţinerea unui copil cu CES.

Prelucrat de Ema P.

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ