O greşeală pe care o repetăm prea des…

0
223

singuratate 1Suflet drag, cu cât vei iubi mai mult o persoană, cu atât îi vei ierta mai multe. Şi aceasta este încă o măsură omenească a iubirii. Cum poţi să te îndoieşti că Domnul, Care este Însăşi Dragostea, nu te va ierta de fiecare dată când te vei întoarce la El cu inima zdrobită? De ce atunci când suferi faci aceeaşi veşnică greşeală? De ce mereu cerşeşti mângâiere de la oameni? Şi mai ales, o ceri tocmai acelora care nu ţi-o pot da, acelora care nu îţi oferă decât insulte, jigniri, priviri pline de ură sau de indiferenţă şi reproşuri? De ce greşeşti mereu?

 Ai promis de nenumărate ori că de fiecare dată când fie sufletul, fie trupul, te va durea, îţi vei îndrepta privirea către Domnul şi vei cere ajutor de la El. Însă de fiecare dată tu încalci promisiunea aceasta, suflete iubit, te îndrepţi către oameni şi ei, în loc de mângâiere, îţi dau mai multe răni, în loc de un cuvânt cald, aruncă peste tine o ploaie de reproşuri, în loc de o privire blândă, te săgetează cu ura lor. Nu ţi-a ajuns suferinţă de până acum? Atâta sânge a curs din tine… încă simţi că mai ai putere să mai înduri şi alte răni?

Poţi să-i iubeşti pe toţi oamenii cu aceeaşi dragoste – şi chiar trebuie să-i iubeşti – dar nu aştepta niciodată nimic de la ei, fiindcă în clipele tale cele mai grele vei fi mereu singur. Mulţi vor fi alături de tine la cele mai mari bucurii ale vieţii tale şi la cele mai impresionante succese, dar aproape nimeni nu va fi lângă tine atunci când vei suferi.

Toate aceste suferinţe îţi sunt trimise spre înţelepţire, pentru a te lepăda cu adevărat de lume şi pentru a nu mai nădăjdui deloc în oameni. E medicamentul amar, dar folositor, pe care Însuşi Dumnezeu ţi-l dă pentru a te vindeca şi pentru a simţi din nou dulceaţa bucuriei de a fi alături de El şi de a-I dărui Lui toată fiinţa ta. În afara Lui nu există fericire. El este singura bucurie adevărată, singura hrană a ta, singura apă dătătoare de viaţă care îţi poate astâmpăra setea; Hristos este Împăratul cerului şi al pământului, Prietenul Care niciodată nu te va părăsi, Păstorul cel Bun care întotdeauna te caută atunci când pleci din staul sau te rătăceşti… El este Calea, Adevărul şi Viaţa şi… Mirele tău iubit.

Fii orb, surd şi mut la cuvintele linguşitoare ale oamenilor, la armele cu care ei atât de des te rănesc sau se răzbuna, la răutăţile îndreptate împotriva ta, dar să nu fii niciodată orb la minunile pe care Domnul le-a făcut şi le face cu tine, să nu fii niciodată surd la chemările Sale gingaşe, pline de blândeţe şi de milostivire, să nu fii niciodată mut spre a-L lăuda mereu, spre a-I mulţumi şi spre a-I cere ajutor şi îndurare!

I-ai auzit glasul, I-ai înţeles chemarea… ce mai aştepţi pentru a-I dărui totul? Nu eşti condiţionat nici de timp, nici de loc şi nici măcar de alte împrejurări exterioare, cum ai putea crede! Suflete drag, ce mai aştepţi? Ce te mai ţine încă departe de El?

Tu nu ai ce să-I dai fiindcă toate sunt ale Lui, dar poţi să-I dai tot ceea ce eşti!

Sursa: Lumina Ortodoxiei

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ