Nu spune glume proaste

0
278

Sf. Scriptură ne îndeamnă: „Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău” (Ef. IV, 29). „Nici vorbe de ruşine, nici vorbe nebuneşti, nici glume care nu se cuvin.” (Ef. V, 4)

Creştinii noştri de azi, însă, parcă au uitat poruncile Sf. Evanghelii şi Apostolului. La jocuri, la nunţi, la petreceri, în maşină, în tren, peste tot, adeseori auzi vorbe şi expresii pe care Cartea Sfântă ne opreşte chiar să le pomenim. Mulţi parcă nici nu mai ştiu să glumească, decât despre lucruri urâte, ruşinoase, scandaloase.

Unii le spun deschis fără de ruşine, alţii vorbesc cu două înţelesuri etc. A vorbi astfel este mare păcat. Dar de ce este mare păcat?! Pentru că aceste glume păcătoase, te întinează şi pe tine cel care le spui şi-i întinează şi pe cei care le aud.

Păcatul se întinde şi se înmulţeşte prin aceste vorbe spurcate, încât cel ce le-a grăit nu mai poate face nimic pentru îndreptarea celor pe care i-a otrăvit cu astfel de vorbe. Astfel ai ajuns o slugă a diavolului, pentru că nu mai e nevoie să le aducă el aminte de păcat, pentru că nu mai e nevoie să ispitească necuratul pe om, că-l ispiteşti tu cu vorbele ruşinoase; tu pregăteşti osânda oamenilor, fără să se mai obosească diavolul.

Te întrebi, poate, şi gândeşti că nişte vorbe mici, neînsemnate, pot să facă omului vreun rău?!

Iată o pildă adevărată: Un preot se afla în gara de la Vatra Dornei şi vine spre el o fată tânără şi-i zice:

— Sărut mâna, Taică Părinte, nu mă mai cunoaşteţi, v-am fost elevă?!

— Dar cum ai ajuns pe aici, întrebă el la rândul său?!

— O glumă proastă, ruşinoasă m-a adus de pe meleagurile mele până pe aici departe, nenorocindu-mă!

— Cum o glumă ruşinoasă?! Nu înţeleg?!

— Veţi înţelege îndată că am să vă mărturisesc tot. Aveam 13 ani. Am călătorit odată cu tata şi în compartiment mai erau două fete; în curând s-au mai urcat vreo trei băieţi, care tot spuneau glume, iar fetele se prăpădeau de râs. Eu nu auzeam bine, pentru că nu eram aproape de ei, cum erau ele; dar într-o staţie când trenul a oprit, tinerii s-au dat jos, dar înainte de a coborî, unul dintre ei a spus uneia dintre fete o glumă, pe care eu am auzit-o şi care a căzut în sufletul meu curat, ca o otravă dulce. N-am mai putut-o uita niciodată. Toate gândurile şi închipuirile necurate s-au făcut tot mai vii în sufletul meu, până ce în curând am păcătuit. Nu aveam încă împliniţi 14 ani. Prima dată m-am îngrozit după păcatul meu, dar n-am mai putut scăpa. Ca să nu fiu sub ochii părinţilor am plecat din oraş în oraş, până am ajuns aici, trăind trei ani de viaţă păcătoasă, groaznică.

Ieri, ce mi s-a întâmplat? Gândul mi-a zburat acasă, la ai mei, şi mi-am adus aminte de parabola cu fiul cel pierdut pe care ne-o citise mama de câteva ori.

Aseară am vorbit cu ei la telefon, mi-am cerut iertare şi pentru că m-au iertat acum plec spre casă. Ştiu că mă aşteaptă umilinţa, clevetirile multora, o viaţă mai puţin îndestulată, căci tata de supărare a murit; dar pentru că m-am îndreptat şi mi-am revenit, nu vreau să mai păcătuiesc, chiar dacă îmi va da cineva toate bogăţiile lumii. Mai bucuroasă vreau să trăiesc mai modestă în lume, numai să am sufletul curat…

Asta mi-e păţania, Părinte; mare rău mi-a făcut tânărul acela cu gluma lui; n-am ştiut că din glume aşa mici poţi ajunge la păcate atât de mari! De acum înainte ştiu că orice gând păcătos îmi va veni în gând, îl părăsesc, îl alung şi mă rog lui Dumnezeu să mă ajute. Acum ştiu că o glumă păcătoasă poate pierde uşor un suflet sau mai multe. Dacă aş avea o putere, aş tăia limba la toţi aceia care spun vorbe neruşinate.

Aceasta este numai o întâmplare, dar numai Dumnezeu ştie, câte suflete curate au fost întinate şi duse spre pieire din cauza glumelor păcătoase, iar în ziua de azi câte suflete nu se pierd din cauza multor programe porno ce apar la televizor, care sunt dirijate de slugile diavolului?!

Omule! Ai spus cândva o glumă urâtă şi ai trezit într-un suflet curat dorinţa păcatului. Păcatul s-a înmulţit, s-a înzecit, s-a însutit, numai din cauza ta. Tu ai uitat de mult gluma pe care ai spus-o, dar răul pe care l-ai pornit nu mai încetează, ci creşte necontenit! Îţi dai seama ce ai făcut?! Înfige adânc în inima ta cuvintele Domnului: „Vai de acela prin care vine sminteala… „ (Matei XVIII, 7)

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016