Nu-l chema pe dracu, căci vine

0
42


Un sătean călătorea într-o zi spre târg. Trecând printr-un sat iată că i se rupse o roată de la căruţă şi începu şi ploaia. Un copil din sat îl întrebă:

— Unde te duci nene?

Cum omul era necăjit şi prea puţin credincios, îi răspunse:
— Mă duc la dracu!

Copilul, înţelept, nu zise nimic şi se duse la treabă.
Omul, după ce îşi drese căruţa, plecă spre târg şi-şi vându marfa pe care o avea. La întoarcere l-a apucat noaptea pe drum şi iată că în dreptul unei păduri îi ieşi un hoţ în cale.

Săteanul întrebă:
— Cine eşti?
Hoţul răspunse:
— Sunt dracu!

Şi cu arma întinsă îi luă toţi banii din buzunar şi dispăru în noapte.

Dând bice cailor, săteanul îşi aduse aminte de vorba ce spusese şi acum se mustra pe sine zicându-şi: Iată am zis că mă duc la dracu şi la dracu m-am dus; bine că nu m-am dus de tot!

Şi din acel moment a luat hotărârea să nu mai spună sau să cheme cuvântul acesta spurcat. Venindu-şi în fire, omul nostru s-a vindecat de acest păcat pentru toată viaţa.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016