Nu există adversari, ci numai nevroze

0
49

happyAceastă propoziţie, că „nu există adversari”, am spus-o adesea studenţilor mei, într-o încercare insistentă de a demonta, sau a tămădui acel conflict – Cain, acel sentiment de adversitate care grevează asupra unor oameni.

Ȋn cartea mea ”Trezia destinului”, am un capitol care chiar aşa se intitulează: „Nu există adversari, ci numai nevroze”. Adică: pe omul care te loveşte să nu-l priveşti ca pe un duşman; ci acela este o biată victimă a unei ; el are nevoie de ajutorul tău. Dacă vei gândi astfel, vei dobândi un mental invulnerabil, nu te va atinge hula, nu te va otrăvi blasfemia, nu te va dezechilibra prigoana.

Dar viaţa ne oferă şi corecţii la acest „clişeu” ideal, pentru o mai bună adecvare la real.

Un cursant al nostru, Vladimir, ne spune într-o zi, şocat, cum asociatul său i­-a întins o cursă, l-a împins într-o năpastă din care era să-şi piardă şi slujba şi libertatea. Vladimir zice: „Eu chiar vă credeam când spuneaţi că nu există duşmani, şi îi priveam pe toţi cu totală încredere. Total descoperit, iar acum era să fiu pe drumuri. Eu cred că ne lăsaţi un pic descoperiţi în faţa lumii”.

După această întâmplare, am completat mesajul „ideal” cu un avertisment „medical”: „Chiar şi după acest episod şocant, continuăm să spunem că nu există adversari, ci numai nevroze. Dar în lume există şi rechini, există şi şacali. Rechinii nu sunt adversari, dar sunt rechini; şi instinctul lor este să vă mănânce, să vă sfâşie. Rolul lor este pur şi simplu să vă mănânce. Aşa că, feriţi-vă. Deschideţi ochii sau, dacă puteţi, deschideţi trusa de prim ajutor. Feriţi-vă, dar nu-i duşmăniţi. Pentru rechini, voi nu sunteţi victime, ci voi sunteţi doar prada lor”.

Crima este informaţională?

O defăimare, o acuzaţie calomnioasă, poate fi, în rare cazuri, o năpăsmire. Adică persoana care defăimează crede, dintr-un context sau dintr-o informaţie absurdă, că tu chiar eşti vinovat! Asta nu scuză crima sa, dar te ajută pe tine să nu îl consideri „duşman” pe prigonitor.

Vorbim aici, aşadar, şi de cei rău informaţi, şi de caracteropaţi.

Oricum, propoziţia „nu există duşmani, ci numai nevroze” trebuie rostită cu discreţie, ca şi tainic. Ea îţi este un semn de deşteptare, şi nicidecum un prilej de superioritate faţă de victimele nevrozei. Căci şi sentimentul de „superioritate” este un derivat al complexului Cain. Să nu căutăm „superioritate”, ci autenticitate.

Aşadar crima este uneori informaţională, dar tot de sorginte nervoasă: presiunea psihopată a eliminării unei valori.

Complexul „eliminării” semenului are atâtea chipuri! De la fostul prieten devenit duşman, până la fostul deţinut devenit torţionar. Acum, în timp de pace şi de râs caragialesc, puterea urii pare în descreştere, efectele ei par în descreştere.

”Psihoterapie isihastră”, Vasile Andru

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ