Nu cred decât ceea ce văd

0
30

Într-o zi un om, care se lăuda că nu crede decât ceea ce vede, îi zise vecinului său, care stătea pe banca de la poarta grădinii:

— Eu nu cred că sufletul există, pentru că nu-l văd.

Vecinul se gândi puţin şi-i zise:
— Ia încearcă să te gândeşti cu putere la ceva…

După un minut îl întrebă:
— Te-ai gândit?
— Da, m-am gândit.
— Bine şi cu putere?
— Da, bine şi cu putere.
— Eu nu cred, zise vecinul.

Omul oarecum supărat îi zise:
— M-am gândit, măi omule, şi încă bine şi cu putere, de ce nu mă crezi?
— Pentru ca eu nu cred decât ceea ce văd, şi gândul nu ţi-l pot vedea…

Omul tăcu, gândi mai adânc şi pricepu ceea ce înainte nu voia să priceapă, şi anume că: toate ce nu se văd nu înseamnă că nu există, ci ele există, dar nu se văd cu ochii trupeşti, ci cu cei sufleteşti, cu ochii credinţei.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016