Norman Manea, despre plecarea sa în exil: Nu voiam să plec. Eram legat de limbă, de cărţi, de cultură, de spiritualitatea în care m-am format

0
191

Norman-ManeaScriitorul Norman Manea a mărturisit, într-un interviu pentru Adevărul, că plecarea sa din țară a fost una bulversantă pentru el, deoarece se simțea legat de limba, cărțile și spiritualitatea românească.

“Când eu am plecat, nu se putea pleca, iar asta e esenţial. Eu eram destul de infantil, nici nu voiam să plec. Eram legat de limbă, de cărţi, de cultură, de spiritualitatea în care m-am format. Astăzi, în schimb, se poate pleca; şi e normal ca un tânăr să se gândească unde i-ar fi mai bine să se dezvolte. Problema nu este atât a tinerilor care pleacă. Eu am întâlnit studenţi români excelenţi în America, pe care i-am întrebat: „Voi sunteţi extraordinari. Ce-i cu ţărişoara aia? De ce nu e extraordinară, că voi de-acolo veniţi, acolo aţi răsărit?“. Au început să se bâlbâie. Când oamenii simt nevoia să plece, când simt că nu se pot realiza aici, problema e a ţării”, a preciazat renumitul scriitor, fugit din România în ’86, la vârsta la 50 de ani.

În legătură cu butada că tinerii de azi nu citesc așa cum se citea în trecut, Norman Manea atrage atenția că suntem în era internetului, unde infomația circulă aproape instantaneu și chiar dacă gadgeturile nu trădează lectura, cu siguranţă o modifică.

“Viteza de lectură e alta, e o altă lume. Eu îmi spuneam acum vreo 40 de ani, când încă mai eram moldovean aici, că, în momentul în care am să spun „ei“ despre tineri, pot să-mi iau rămas bun de la viaţă. Deci sunt undeva în cimitirul fosilelor. Când i-am confruntat prima oară pe studenţi, eu venind din cosmos, aveam impresia că această nouă generaţie de tineri americani, absolut siguri pe ei şi foarte in charge (n.r. – responsabili) sunt altă structură. Am văzut că au şi ei multe vulnerabilităţi, că trec şi ei prin foarte multe greutăţi, inclusiv intelectuale. Că este, pur şi simplu, o altă epocă. E un alt caracter al actualităţii, care nu poate sau nu mai poate fi ignorat. Gândiţi-vă numai la evoluţia din ultimii zece ani, când a fost agresiunea acestei tehnici. Gândiţi-vă că eu, când am apărut pe lume, într-un orăşel din Moldova, nu aveam televizor, abia reuşisem să ne instalăm telefon. Ce extraordinar este să vezi câte-o băbuţă pe stradă cu drăcia aia în mână, comunicând cu nepoţica ei din Los Angeles. Sigur că nu e numai perfecţiune, numai progres, paradis, dar e un pas extraordinar, care aduce şi primejdiile. În momentul ăsta suntem conectaţi la toată lumea în orice secundă şi, când izbucneşte un atac terorist la Cairo, pare că izbucneşte şi aici, şi la Suceava, pentru că starea se transmite instantaneu” a atras atenția Norman Manea.

În legătură cu modul în care el înșusi ține pasul cu tehnologia, scriitorul a explicat că deși prin structură este atehnic, își scrie totuși textele la calculator.

“După ce-am plecat din România, nu mai puteam să am un dactilograf. Mai întâi mi-am cumpărat o maşină de scris electrică, apoi am luat una care putea să şteargă maxim un rând. Am fost foarte evaziv în faţa computerului, pentru că, deşi am făcut Politehnica, sunt absolut nepriceput în toate chestiunile tehnice – soţia mea repară siguranţa. Prietenul meu Philip Roth, care ştie cât de năuc sunt, m-a forţat să-mi cumpăr computer atunci când şi-a cumpărat şi el. Mi-a trimis instructorul lui, care m-a învăţat cum să fac din computer o maşină de scris. În momentul ăsta, am evoluat şi eu, scriu în general pe computer şi, din când în când, când e vorba de lucruri mai speciale, întâi pe hârtie şi abia apoi la maşina computerului”, a mai spus Norman Manea.

Biblioteca Academiei Române a găzduit recent o sesiune aniversară dedicată scriitorului Norman Manea, cu ocazia împlinirii vârstei de 80 ani. Cei peste 40 de invitaţi, cunoscuţi intelectuali din ţară şi din străinătate, au vorbit despre temele majore ale operei celui celebrat şi despre personalitatea sa.

Emil Hurezeanu a spus, cu această ocazie, că Norman Manea este “purtătorul unor mesaje de emancipare personală, iluministă, nostalgică, religioasă între România şi Statele Unite, între evreitatea şi românitatea pe care le asumă cu o dezinvoltură culturală, profundă, spirituală, între constrângerile biografice ale unui om care a trăit până la maturitate într-o Românie de două ori dictatorială, cu amintirea anilor petrecuţi într-un lagăr din Transnistria şi apoi a maturităţii care a devenit o stavilă”.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ