Noapte

0
15

(1944)

A-nflorit amurgul ca o rană;
Apele-n adâmc au sângerat,
Bat cu zvon de harfă tyreniană
Valuri grele, ţărmu-nsingurat.

Vine noaptea sângele să-l spele,
Ca să lege rana-n neguri moi,
Se presară pulberea de stele,
Să oprească sângele şiroi.

Ca să nu se-aprindă-n depărtare
Rana zilei roşii – până-n zori,
Mâna blondă toarnă peste zare
Vinul greu şi negru din ulcior.

A venit să smulgă iar din mine,
Flori crescute-n sânge – flori de răni
Să-mi aducă-n mâinile-i senine,
Înfloriri de rug şi buruieni.

Noaptea şterge lacrimi şi sudoare
Cu năframa albă – văl de nori,
Curmă iar, cu proaspăta ei boare
Arşiţă cumplită şi fiori.

Ziua nouă-şi sângerează rana,
Raze ard ca suliţi lungi de fier.
Lină, noaptea-şi ia pe umăr cana
Pas cu pas se-nalţă către cer.

Umple-ţi iar de vin ulciorul, iară
Pulbere de stele să-ţi găteşti,
Răni să vindeci şi să speli, fecioară,
Şi dureri de veci să odihneşti.

“Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia