Nimeni nu ne poate ucide sufletul

0
229

Cum trebuie şi cum putem să ne facem datoria ?

Înainte de toate să avem sentimentul statornic, pătrunzător, al datoriei noastre către Dumnezeu. Apoi vin datoriile către familie, către cunoscuţi, către vecini; datoriile stăpânilor către slugile lor şi ale acestora către stăpâni; datoria către toţi semenii noştri, datoria către Stat, care, la rândul său, are datorii către supuşii săi.

Multe din aceste datorii se pot împlini fără zgomot, în taină chiar. Viaţa noastră publică poate să fie cunoscută, dar viaţa interioară, viaţa sufletească, viaţa spirituală, aceasta e numai a noastră; e taina şi tăria noastră.

G. Wittier scrie: „E legată de porunca datoriei întrebarea dacă facem ce e bine, dar şi cerul, prea seninul, ca şi iadul, nu aiurea să le cauţi, ci în tine.”

Stă în puterea noastră să fim vrednici, ori nevrednici. Nimeni nu ne poate ucide sufletul. El poate să piară numai din propria sa vină. Să ne străduim totdeauna a ne face tot mai buni, mai drepţi, mai cinstiţi, mai nobili, mai curaţi la suflet şi lucrăm astfel nu numai spre binele nostru, ci şi pentru binele comun, pentru întreg neamul omenesc”

Iată cum un legiuitor american a înţeles să-şi facă datoria:

S-a întâmplat acum un veac în Anglia-Nouă o puternică eclipsă solară. Cerul se întunecase foarte mult şi mulţi credeau că a sosit ceasul de apoi. Adunarea legiuitoare din Connecticut ţinea şedinţă. Când se produse întunecarea, unul din membri adunării ceru ridicarea şedinţei. Atunci se sculă un bătrân, Davenport din Stamfort şi declară: „Dacă a sosit ceasul de apoi, eu vreau ca acest ceas să mă găsească aici, la locul meu, făcându-mi datoria.” El porunci să se aprindă lumânări şi şedinţa continua.

Altă pildă de împlinirea datoriei:

Un om nu prea bogat, şi cu o sănătate cam şubredă, închina tot timpul său unor opere de binefacere; vizita pe bolnavi, intra în locuinţele lor sărace şi-i ajuta în tot felul. Prietenii săi îl judecau, aşa cum judecă totdeauna nepăsătorii pe oamenii vrednici şi egoiştii pe oamenii de bine:

— Omul lui Dumnezeu, bagă de seamă ce faci; îţi neglijezi afacerile şi-ţi expui sănătatea, umblând pe la gravi bolnăvi şi pe la muribunzi, ai să te alegi într-o bună zi cu cine ştie ce boală, poate şi sărac pe deasupra.

Omul răspunse liniştit:

— De afacerile mele am eu grijă, şi pentru sănătatea mea şi a familiei mele, mă rog zilnic bunului Dumnezeu. Dar cred că omul nu trebuie să se gândească numai la sine, ci e datoria fiecăruia să-l doară inima şi pentru atâţia care au nevoie de ajutor.

Era acesta un adevărat om al datoriei. Adevăratul binefăcător nu este acela care-şi dă banul, ci acela care se dă pe sine însuşi. Omul care dă bani, poate fi lăudat de public, dar cine-şi dăruie timpul, puterea, sufletul, are dreptul la iubirea tuturor. Cel dintâi poate să fie amintit în viitor, pe când celălalt poate să fie uitat, dar pilda bună ce a răspândit, influenţa binefăcătoare ce a exercitat, nu se vor pierde niciodată.

“Fă-ți datoria!” – Samuel Smiles. În românește de I. Constantinescu – Delabaia. Editura: Cugetarea – Georgescu Delafras, 1945