Nicodim Măndiță – preotul care a făcut ”o revoluție duhovnicească”

0
32

Nicodim ManditaPărintele Nicodim Măndiţă a câştigat lumea prin broşuri şi spovedanie. (…) Cel mai bun canon pe care îl dădea Părintele Nicodim era că după ce te lăsa o jumătate de zi să meditezi la păcate şi să le notezi, te mai lăsa un sfert de oră să-ţi aduci aminte de alte păcate, ca să-ţi facă apoi dezlegarea finală. Aşa erau unii la partea întâi, alţii la partea a doua a spovedaniei, alţii la dezlegarea finală. Oamenii parcă zburau de la uşa lui. Canonul de bază, pe lângă lectură, era format din metanii. Nu dădea multe. Mai dădea şi zile de post. „Şi bursucul posteşte, dar după ce mănâncă plesneşte”; şi să citească cărţi sfinte, Noul Testament şi Biblia, că de acolo vine puterea omului. Deci, citirea cărţilor sfinte era esenţială.

Toţi ucenicii lui au fost buni cărturari. Nici un ucenic de-al său n-a fost înşelat de sectanţi, căci ştiau bine învăţătura Bisericii. Dar continua canonul: „Te duci acasă, dar când vii, în celălalt post, mai aduci doi ucenici!” Şi fiecare la rândul său avea canon să facă la fel, care era mai bine format. El a făcut o revoluţie duhovnicească în ţară prin spovedanie. Nici un duhovnic nu a avut ucenici, care să reziste peste ani aşa de mult ca ucenicii Părintelui Nicodim. Are azi zeci de mii de ucenici în ţară.

”Bucuriile suferinței. Evocări din trecut”, Vol. II, Pr. Dimitrie Bejan

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ