Nevoinţa şi lupta duhovnicească a monahilor şi creştinilor (I)

0
46

monah_104„Mulţi sunt cei ce se luptă cu mine de la înălţime” (Psalm 55, 2).

Ştim cu toţii, din Sfânta Scriptura, că viaţa omului pe pământ este o luptă şi o ispită (Iov 7, 1). De aceea, şi Sfântul Apostol Pavel, având în vedere tocmai acest război duhovnicesc, îndeamnă pe ucenicul său Timotei la această nevoinţă şi luptă, zicându-i: Luptă-te lupta cea bună a credinţei, cucereşte viaţa veşnică la care ai fost chemat… (I Timotei 6, 12), iar în alt loc, înarmându-1 pentru lupta duhovnicească, îi zice: Pătimeşte ca un bun viteaz al lui Hristos. Nimeni, ostaş fiind, nu se amestecă cu lucrurile lumeşti, ca voievodului să fie plăcut (II Timotei 2, 3-4). Apoi, arătându-i că nu orice luptă şi nevoinţă este bună, ci numai aceea care se face după legea lui Dumnezeu, îi zice: De se va lupta cineva, nu se încununează de nu se va lupta după lege (II Timotei 2, 5).

De asemenea, Sfântul Apostol Pavel ne arată şi împotriva cui ducem războiul nostru, zicând: Lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui; ci împotriva începătoriilor şi a domniilor, a stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, răspândite în văzduh (Efeseni 6, 12). Dar nebiruitul ostaş al lui Hristos Iisus, dumnezeiescul Apostol Pavel, nu numai că ne arată cum să ne luptăm şi împotriva cui, ci, totodată, ne arată şi care sunt armele duhovniceşti cu care trebuie să se îmbrace orice luptător duhovnicesc care se luptă pentru sufletul său, şi ne îndeamnă a lua aceste arme, astfel: Drept aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare (Efeseni 6, 13). Apoi, arată şi felul cum trebuie să purtăm aceste arme: încingându-vă mijlocul vostru cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii (Efeseni 6, 14). Dumnezeiescul Părinte Efrem Şirul ne sfătuieşte ca la armele duhovniceşti ale adevărului şi dreptăţii să adăugăm şi pe cea a dragostei, zicându-ne: „în loc de brâu, să ne încingem cu dragostea cea desăvârşită către Dumnezeu şi către aproapele, căci dragostea ne ajută să nu ne împiedicăm. Deoarece dragostea îndelung rabdă, se milostiveşte, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se semeţeşte, nu se trufeşte, nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul, nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate la rabdă. Dragostea niciodată nu cade (I Corinteni 13, 4-8). (Cuvânt către monahi pentru toată întrarmarea, tom. 3, p. 267).

Altă armă duhovnicească şi datorie a luptătorului lui Hristos este de a se încălţa întru gătirea Evangheliei păcii (Efeseni 6, 15). Dumnezeiescul Părinte Efrem Şirul, arătând că această încălţăminte duhovnicească este smerenia, spune: „în loc de încălţăminte să-ţi câştigi, o monahule, smerita cugetare, căci precum încălţămintea se calcă de toţi, tot aşa şi cel ce are smerita cugetare, se sârguieşte să fie călcat în picioare de toţi… Căci şi fericitul David pe aceasta câştigând-o, zice: Eu sunt vierme şi nu om (Psalm 21,6). Fiindcă şi Dumnezeu se apropie de cel smerit, după cum spune Scriptura: Cel ce locuieşte întru cele înalte şi spre cele smerite priveşte (Psalm 112, 5-6), (Idem, p. 286). Dumnezeu, prin Proorocul Isaia, zice: Spre cine voi căuta decât numai spre cel smerit şi blând şi care ţine de cuvintele Mele (Isaia 66, 2). De asemenea, Mântuitorul, în prima fericire, îi fericeşte pe cei smeriţi, zicând: Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor (Matei 5, 3). Iar săraci cu duhul sunt cei smeriţi, care totdeauna se socotesc săraci de toată fapta bună, chiar dacă le-ar avea pe toate cele bune.

O altă armă duhovnicească de care are mare nevoie ostaşul cel duhovnicesc este pavăza credinţei, pe care Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să o luăm, zicând: în toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile cele aprinse ale vicleanului (Efeseni 6, 16; I Tesaloniceni 5, 8). Pavăza sau platoşa erau cămaşa de zale sau armura cu care, în vechime, ostaşii cei trupeşti se îmbrăcau de sus până jos în vremea luptelor. Iar pavăza şi platoşa cu care trebuie să se îmbrace ostaşii duhovniceşti este credinţa. Pentru ca să ne fie credinţa adevărată platoşă duhovnicească, ea trebuie să fie nedespărţită de dragoste (Efeseni 6, 22; I Tesaloniceni 5, 8; I Timotei 1, 14; II Timotei 1, 13; I loan 3, 25; 5, 1); să fie nu numai cunoscătoare, ci şi lucrătoare, adică să se lucreze prin dragoste (Galateni 5, 6; I Tesaloniceni 1, 3; I Timotei 1, 5; Tit 3,15); să fie din inimă (Faptele Apostolilor 8, 37; Romani 10, 9-10); să se arate din fapte (Iacov 2, 21-25), deoarece credinţa fără fapte este moartă (Iacov 2, 26) şi nu poate mântui pe nimeni (Iacov 2, 14). Credinţa fără fapte este o credinţă asemenea cu a diavolilor, care cred în Dumnezeu şi se cutremură de El, dar nu vor să facă fapte bune (Iacov 2, 19; Matei 8, 29; Marcu 1, 24). De aseme¬nea, credinţa trebuie să fie dreaptă, deoarece Sfântul Apostol Pavel zice: Pace pentru cei ce vor umbla cu dreptarul acesta (II Timotei 1, 13), adică cu dreap¬ta credinţă. Credinţa trebuie să fie nefaţarnică şi sinceră (I Timotei 1, 5; II Timotei 1, 5; Matei 15, 8; Marcu 7, 6). în sfârşit, credinţa trebuie să fie fierbinte şi nu rece sau numai căldicică (Apocalipsa 3, 16; Daniel 5, 27). Dumnezeiescul Părinte Efrem Şirul spune despre credinţa cea fierbinte că este platoşă duhovnicească, zicând: „In loc de platoşă ia asupra ta credinţa ca un grăunte de muştar către Treimea cea nedespărţită. Căci grăuntele de muştar este cu totul rotund şi nu are despicătură sau vreun unghi, ci este cu totul rotund ca şi cum ar fierbe. Pe aceasta, după ce a câştigat-o Petru, verhovnicul Apostolilor, şi pe Hristos L-a mărturisit că este Fiul lui Dumnezeu Celui viu şi cheile împărăţiei cerului de la El a primit (Matei 16, 16-19). Apoi adaugă: „Pe aceasta câştig-o, fratele meu, şi fa-te întreg şi deplin în credinţă, împlinind poruncile Mântu¬itorului nostru, ca şi tu să auzi de la Dânsul: Bine, slugă bună şi credincioasă, intra în bucuria Domnului tău (Matei 25, 23). L-a numit bun pentru lucrurile sale cele bune şi credincios pentru credinţa sa cea fierbinte şi lucrătoare” (Cuvânt înainte…, p. 267).

Urcuş spre înviere, Arhimandrit Cleopa Ilie

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ