Muzeul Muzeelor – Kunsthistorisches: Nepreţuitul Scrin al Tezaurului Habsburgilor

0
35

Silvia Borghesi

„Arta modernă nu există, arta e unică şi veşnică încă de la originile ei.” Egon Schiele

(Andrea Mantegna, Sfântul Sebastian 1457-1459 ulei pe pânză 68 x 30 cm)

În secolele trecute, bogatul tezaur al curţilor habsburgice a fost protejat de principii renascentişti cu o grijă aproape pioasă, mai ales dacă ţinem seama de istoria furtunoasă a stirpei regale. Rădăcinile celebrului Kunsthistorisches Museum, atât de strâns legate de istoria şi de averea Habsburgilor, îşi au originile în 1358, când, în urma dobândirii Tirolului de către ducele Rudolf al IV-lea de Habsburg, duce de Austria, un prim nucleu de opere medievale intră în proprietatea familiei.

Peste aproape un secol, în 1493, este desemnat împărat Maximilian I, fiul lui Frederic al III-lea de Habsburg, duce de Austria şi împărat al Germaniei, Boemiei şi Ungariei. Moştenind de la tatăl său dragostea pentru artă, el devine prieten şi protector al multor artişti din vremea sa, printre care şi al lui Albrecht Dürer.

În 1567, Ferdinand al II-lea adună în castelul Ambras, aflat în apropierea oraşului Innsbruck, o bogată colecţie de armuri şi de portrete realizate de mari maeştri, de talia lui Cranach cel Tânăr, Bronzino şi Clouet; în conformitate cu spiritul umanist al arhiducelui – care îl influenţase şi pe Maximilian I – această colecţie era menită să constituie o impresionantă trecere în revistă nu doar a suveranilor, ci şi a cărturarilor şi poeţilor epocii.

Identitatea castelului Ambras este strâns legată de personalitatea lui Ferdinand, un autentic prinţ renascentist şi un promotor al artelor şi ştiinţelor. Spaţiul cel mai sugestiv al castelului este cabinetul de artă şi curiozităţi, aşa-numita „Kunstkammer”, unde o vastă şi rafinată antologie de naturalia (elemente naturale caracterizate de forme antropomorfe, peşti ciudaţi, ramuri de coral care amintesc de crengi preţioase), mirabilia sau artificialia (produse ale naturii manipulate artistic), precum şi articolele de artizanat ne confirmă interesul nobilului colecţionar. Intre 1590 şi 1595, Franz Ernst, arhiducele Ţărilor de Jos, va alcătui o colecţie de tablouri flamande, cuprinzând seria Anotimpurile şi Nunta ţărănească ale lui Pieter Bruegel, artist foarte apreciat şi puternic susţinut de arhiduce.

În 1605, Carol, fiul şi urmaşul lui Ferdinand al II-lea, vinde imensa colecţie de la Ambras împăratului Rudolf al II-lea, care va transfera câteva lucrări la curtea de la Praga, lăsând însă o parte consistentă a colecţiei în castelul tirolez. Iubitor şi cunoscător de artă, dotat cu intuiţie şi rafinament, Rudolf al II-lea înfiinţează în reşedinţa sa de la castelul Hradčany, din Praga, o prestigioasă galerie de pictură, alături de colecţii de anticariat şi preţioase obiecte de artă decorativă.

El manifestă o predilecţie pentru Renaşterea italiană şi, în particular, pentru arta veneţiană a secolului al XVI-lea, în afara celei a maeştrilor germani şi flamanzi, în special Dürer şi Bruegel. Nu-i vor scăpa ocaziile oferite de politica şi de diplomaţia imperială, de a face schimburi şi achiziţii în Italia, în Spania şi în Ţările de Jos; în acest fel intră în posesia unor capodopere ca Danae a lui Tiţian, Iupiter şi Io de Correggio, cu pandantul lui, Răpirea lui Ganimede (cumpărat de la spaniolul Antonio Perez care, la rândul său, îi va vinde lui Rudolf al II-lea şi Amor cioplindu-şi arcul al lui Parmigianino).


Albumul de artă “Muzeul Muzeelor”, editura Litera, 2009