Nepătimirea este culmea spre care duce tot efortul nevoinţelor noastre

0
23

culmeaCapătul drumului nevoinţei creştine este despătimirea şi unirea cu Hristos în dragoste. Toată lucrarea aceasta complicată şi grea, Sfântul Apostol Pavel o rezumă într-un verset: “M-am răstignit împreună cu Hristos; şi nu eu mai trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2, 20). De fapt, acest urcuş anevoios îl facem la porunca lui Hristos: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este” (Matei 5, 48).

Drumul pe care l-am creionat până aici nu-i altceva decât un drum al crucii împreună cu Hristos, o răstignire dimpreună cu Hristos şi o biruinţă asupra păcatului şi morţii cu ajutorul lui Hristos. Nu fără tâlc duhovnicesc o stihiră din săptămâna patimilor spune: “Mergând Domnul spre Patima cea de bunăvoie, a zis Apostolilor pe cale: Iată ne suim la Ierusalim şi Se va da Fiul Omului precum scrie pentru Dânsul. Să venim dar şi noi cu gânduri curate, să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim, şi să ne omorâm pentru Dânsul, despre desfătările lumeşti; ca să şi vieţuim împreună cu Dânsul”.

În ziua plină de lumină a Învierii Domnului afirmăm acelaşi lucru: “Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase; astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine; Însuţi împreună mă preamăreşte, Mântuitorule, întru Împărăţia Ta”.

Nepătimirea este culmea spre care duce tot efortul nevoinţelor noastre. Nepătimirea este o stare de pace a sufletului. Cel ce a ajuns la nepătimire nu mai păcătuieşte uşor nici cu fapta, nici cu gândul. Pofta şi mânia nu se mai mişcă spre păcat.

Nepătimirea este un adevărat cer pământesc. În această situaţie pământul devine un adevărat cer covârşit fiind de darurile Sfântului Duh. “Nepătimitor este şi se cunoaşte, propriu-zis, cel ce şi-a făcut trupul nestricăcios, şi-a înălţat mintea deasupra zidirii şi toate simţurile şi le-a supus minţii, iar sufletul şi l-a supus lui Dumnezeu”. Uneori trupul unui asemenea om nu putrezeşte nici după moarte, ci moaştele lui sunt binemirositoare şi făcătoare de minuni.

Avva Longhin ne dă şi un criteriu după care putem cunoaşte când am ajuns la nepătimire: “femeia atunci cunoaşte că a zămislit, când i se va opri sângele. Aşadar şi sufletul, atunci cunoaşte că a primit Duhul Sfânt, când i se vor opri patimile ce curg jos dintr-însul. Iar câtă vreme petrece într-însele, cum poate să se mărească în deşert, că este fără patimă? Dă sânge şi ia Duh!”. Când a ajuns nepătimitor omul, nici nu mai visează lucruri urâte.

Nepătimaşul are şi pe plan social un comportament binecuvântat. Spun Părinţii că lui îi este totuna dacă cineva îl laudă sau îl huleşte; el îl iubeşte cu aceeaşi intensitate pe vrăjmaş ca şi pe prieten. Lucrul acesta îl face fiind rănit de dragostea lui Hristos. Ori, dragostea “toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (1 Corinteni 13, 7).

Dinamica despătimirii, Andrei Andreicuț

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ