Naşterea Lui Hristos

0
30

nasterea-domnului-07_98575100De peste două milenii iernile sunt grele, cu zăpezi vânturate, cu fiare flămânde şi săraci pribegi. Dar oamenii nu uită Crăciunul şi se sfătuiesc, se alină, în colinde sfinte şi bune, de pe vremea când trei păstori se întâlniră şi se sfătuiră să facă o cunună de flori şi de voie bună pentru Hristos. Tot din acea vreme omenirea a cunoscut iubirea creştină, nădejdea în Dumnezeu, blândeţea iubirii de mamă, harul, cântecul religios al timpului de după Hristos, căci se plinise vremea anunţată de Proorocul Isaia. In acea noapte sfântă, a Naşterii lui Hristos, în Betleemul Iudeii, s-a arătat pe cer, spre Răsărit, o stea mare şi luminoasă. învăţaţii astrologi, între care cei trei magi ai colindelor, Trei Crai de la Răsărit, de stea călăuziţi, au venit, după cum au spus proorocii să se închine noului împărat. Au ajuns în Ierusalimul stăpânit de Irod, întrebându-1 de “regele iudeilor”, unde s-a născut Hristos, adică noul împărat, cum înţeleseseră ei, dar Dumnezeu i-a călăuzit mai departe, spre Bethleem, unde steaua s-a oprit deasupra locului unde s-a născut Pruncul Iisus…

Bethleemul este în toată lumea şi stă în sufletele noastre. El ne adună în ziua de 25 Decembrie a fiecărui an, după ce am fost anunţaţi de preoţii bisericilor că „ va să se nască Hristos”. La biserică au venit aproape toţi oamenii ca să vadă, sub chipul Sfintei Slujbe, “Calea”, “Adevărul” şi “Viaţa” – Mesia – chip luminos. Căci mulţi oameni s-au născut pe acest pământ, neânsemnaţi sau geniali, umili, ori de neam ales, săraci ori bogaţi, chiar întemeietori de religii, precum Buda, Mahomed, însă nici unul nu a fost vestit de Prooroci, de Cititorii în stele, de Magi, ca Hristos…
Evanghelia ne spune “Cartea neamului lui Iisus Hristos” (Matei, I, 1-25), ne arată că în Iisus Hristos, cel născut la Bethleem, s-a întrupat chiar Fiul lui Dumnezeu, să ne înveţe cum să-l redescoperim pe Dumnezeul lui Avram, al lui Moise şi al lui Iacob. întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, dăruit din dragostea Tatălui Ceresc, ce L-a numit: “Fiul Meu cel Iubit”. Mântuitorul poartă firea omenească şi dumnezeiască, fiind suprema pildă a înălţării, cu jertfă, deasupra păcatului, violenţei, morţii şi ipocriziei. El a vestit cu Naşterea Sa viaţa nouă, iar jertfa Sa de bunăvoie e universală, chemând mileniile la eliberarea de păcat, întâi, cu puterea candorii Pruncului Sfânt, Fiul Mariei şi mai pe urmă, cu slava cea dintâi. El se născuse într-un loc umil, într-o iesle de păstor, fiind o pildă pentru toţi, cum că nobleţea credinţei, idealul suprem, iubirea deplină, harul divin, miracolul, sunt valoroase prin ele însele, neavând nevoie de fală şi de bogăţia lumească, fiind accesibile doar celor curaţi cu inima.
Căci, după cum ne încredinţează Evanghelia (Luca, II, 6-16), îngerul Domnului a vestit întâi Păstorilor Naşterea Mântuitorului, stând lângă ei în toată strălucirea, în toată slava. De asemenea, mulţimea de Oaste îngerească laudă pe Dumnezeu, zicând “slavă întru cei de sus Lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”. Şi astfel li s-a dat şansa de a fi printre primii, care să ducă mai departe cuvintele Domnului, lăsând grija cea lumească şi venind la ieslea Mesiei…
Aceste toate le-au cântat în colinde tinerii seminarişti, ce au venit la noi, de Crăciun, cu un cor binecuvântat, leru-i Ier şi linu-i lin, până când toţi ne-am întors la florile dalbe ale copilăriei, la sărbătoarea şi frumuseţea casei părinteşti, unde întâmpinăm colindătorii, în Ajunul Crăciunului, pe cei cu Steaua, chiar în ziua de Crăciun, dăruindu-le, după datină, colaci, bănuţi şi mere, bucurându-ne de oaspeţi, în jurul “pomului” anume împodobit. Noi, cei de acum, ne-am strâns în Biserică, unul lângă altul, gândindu-ne cu fior la Irod – împăratul, ce poruncise să fie ucişi toţi pruncii născuţi în anul Mântuitorului, ca să fie siguri că nu i se va uzurpa împărăţia. Şi pe urmă, am privit pomul de Crăciun, pe care Părintele cu alţi mai vrednici poporeni, l-au adus în Biserică, o, brad frumos, pentru cei care nu-l aveau acasă; şi ca să însemne un îndemn la curajul, mândria de viaţă, tot aşa cum bradul se ridică biruitor asupra furtunilor şi singurătăţii muntelui.
Sărbătoarea Naşterii Domnului este cea mai luminată sărbătoare a creştinătăţii, Sfânta Sfintelor, fără de care nu ar fi nici Paştele, nici Cincizecimea ori înălţarea, o sărbătoare a luminii ce picură în sufletele noastre dorinţa de a face bine, dorinţa de iubire, de nădejde, de răbdare şi de armonie în casele noastre.
Pentru noi toţi, naşterea este semnul iubirii Divine, iar datoriile de mamă şi de copil sunt sacre, cu măsura valorii în ele însele. De aceea, Blândul Iisus veghează din cerul Crăciunului, ca oamenii să colinde, să iubească şi să creadă, ca astfel, ei să se mântuiască.

“Ea va naşte Fiu şi-i vor pune numele Iisus, pentru că El va mântui pe poporul lui de păcatele sale” (Matei, I, 21)

Colinde sfinte româneşti

Steaua sus răsare
“Steaua sus răsare

Ca o taină mare,

Steaua Străluceşte

Magilor vesteşte
Că astăzi Curata

Prea nevinovata

Fecioara Maria

Naşte pe Mesia
Magii, cum zăriră

Steaua, şi porniră

Mergând după rază

Pe Hristos să-L vază

Şi dacă porniră,

Îndată-L găsiră,

La Dânsul intrară

Şi se închinară
Cu daruri gătite,

Lui Hristos menite,

Luând fiecare

Bucurie mare.
Care bucurie

Şi aici să fie,

De la tinereţe,

Pân ‘la bătrâneţe”.

Jurnalul unui creştin, Preot Dragoş Munteanu, Prof. Rodica Teofănescu Cocan

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ