Muzica lui Mozart – capabilă să excite circuitele neuronale asociate funcţiilor cunoaşterii şi atenţiei

0
78

muzicaSe spune adesea că ideile, gândurile și trăirile noastre se află în strânsă legătură cu muzica pe care o ascultăm, sportul pe care îl practicăm sau cartea pe care o citim.

Un nou studiu, publicat în revista Consciousness and Cognition vrea să demonstreze că oamenii care ascultă muzica lui Mozart manifestă o creştere a activităţii cerebrale asociate memoriei, înţelegerii şi rezolvării problemelor cotidiene.

Cei care susțin rezultatele acestui studiu sunt cercetătorii din cadrul Universității Sapienza, din Roma. Ei empatizează cu ideea potrivit căreia ascultând linia melodică a lui Mozart, se pot activa circuitele neuronale asociate funcţiilor cognitive şi de concentrare.

Cum a fost posibil acest experiment?

Cercetătorii au utilizat electroencefalografe pentru a înregistra activitatea electrică cerebrală a participanţilor. Conform dailymail.co.uk, participanţii au fost împărţiţi în trei grupe: zece adulţi tineri sănătoşi, cu o medie de vârstă de 33 de ani, zece bătrâni sănătoşi cu o medie de vârstă de 85 de ani şi zece bătrâni cu uşoare deficienţe cognitive cu o medie de vârstă de 77 de ani.

Când s-au întregistrat datele?

Informațiile s-au cristalizat după ce grupurile au ascultat “L`allegro con spirito” din Sonata pentru două piane în D major K448 de Mozart, precum şi înainte şi după ascultarea bagatelei “Fur Elise”, de Ludwig van Beethoven.

“Rezultatele înregistrate după ascultarea compoziţiei lui Mozart au arătat, atât în cazul adulţilor cât şi în cazul bătrânilor sănătoşi, o intensificare a undelor alfa şi a frecvenţelor medii caracteristică unei activităţi cerebrale asociate coeficientului de inteligenţă, memoriei, cunoaşterii şi uşurinţei de a rezolva probleme”, opinează cercetătorii.

Electroencefalograful –  nu a înregistrat schimbări la grupurile menţionate după ascultarea muzicii lui Beethoven.

Tot oamenii de știință sunt de părere că rezultatele obținute confirmă că datele înregistrate de electroencefalograf sunt influenţate de sonata lui Mozart, și nu de muzică, în general.

“Rezultatele preliminare ne permit să emitem ipoteza că muzica lui Mozart este capabilă să excite circuitele neuronale asociate funcţiilor cunoaşterii şi atenţiei nu numai în cazul tinerilor ci şi în cazul bătrânilor sănătoşi”, continuă cercetătorii.

Alcătuirea raţională şi organizată a sonatei – ecou la nivelul cortexului cerebral (partea din creier responsabilă cu funcţiile mentale complexe)

Spre final, cercetătorii au conchis: “o caracteristică a muzicii lui Mozart este repetarea frecventă a liniei melodice. Astfel sunt eliminate elementele de surpriză care ar putea distrage atenţia ascultătorului de la logica muzicii. Fiecare element melodic este rezolvat într-un mod care confirmă aşteptările ascultătorului”.

Menționăm că un studiu anterior, publicat în 1993, a scos în relief faptul că ascultarea compoziţiei lui Mozart poate îmbunătăţi, pentru scurt timp, raţionamentul spaţial.

Alexandra G.

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ