Muzeul Muzeelor – Gemäldegalerie: Andrea Mantegna, Portretul cardinalului Ludovico Trevisan

0
68

picturaLudovico Trevisan întruchipează prototipul renascentist de prinţ militant al Bisericii.

(Andrea Mantegna, Portretul cardinalului Ludovico Trevisan, cca. 1459-1460, tempera pe lemn de plop 44 x 33 cm)

Apropiat al cardinalului Gabriele Condulmer, viitorul papă Eugen al IV-lea, după o carieră rapidă, în 1440 obţine comandamentul suprem al trupelor papale, devenind în anul următor cardinal, după victorioasa bătălie de la Anghiari.

După o serie de succese militare, devine comandantul unei garnizoane papale fondate de el însuşi, cu care va lupta împotriva turcilor din estul Mării Mediterane.

În 1451, cardinalul va achiziţiona Arena din Padova şi o va transforma în reşedinţă proprie. Colecţionar de antichităţi, Ludovico Trevisan era foarte legat de personalităţi umaniste ca florentinul Niccolo Niccoli şi anticarul Ciriaco d’Ancona.

A murit în 1464, după ce marele său rival, Pietro Barbo, i-a luat locul, în urma alegerii papei Paul al II-lea.

În portretul „cezarian” al cardinalului sunt evidente înclinaţiile umaniste ale lui Mantegna: de altfel, în ansamblul operei sale apar numeroase mărturii ale profundei capacităţi de asimilare a arhitecturii, a sculpturii şi a artelor clasice.

Portretul reprezintă şi o excelentă şi rafinată demonstraţie a aşa-numitului „racursi” al artistului, demonstrat de data aceasta printr-o discretă perspectivă ascendentă.

pictura

Albumul de artă “Muzeul Muzeelor”, editura Litera, 2009