Muzeul Muzeelor – Fabuloasa colecție a țarilor de la Muzeul Ermitaj | GALERIE FOTO

0
469

16. Ermitaj

„Oh, bătrână lume! înainte de a ceda,/cât timp te stingi uşor, într-o dulce tulburare,/opreşte-te, înţeleaptă ca Oedip,/ în faţa Sfinxului enigmei antice…! Rusia este Sfinxul!” Aleksandr Aleksandrovici Blok

O vizită la Sankt Petersburg fără a intra la Ermitaj ar însemna neglijarea unui lăcaş fundamental pentru cunoaşterea şi înţelegerea istoriei, a culturii şi a spiritului rus, subliniază Alessandra Fregolent, care face o trecere în revistă a colecției țarilor, de la fastul de odinioară la capodoperele avangardei, în albumul de artă „Muzeul Muzeelor” (Editura Litera).

Cel mai important muzeu al Rusiei îşi are sediul într-un oraş relativ modern, construit la începutul secolului al XVIII-lea, din dorinţa lui Petru cel Mare (1672-1725). Iniţial avanpost militar în Golful Finic, va deveni puţin mai târziu capitala imensului imperiu ţarist.

hermitage_saint_petersburg-grand_

Decor al unor evenimente dramatice, al unor tragedii întunecate, al unor schimbări epocale, clădirea nu şi-a pierdut niciodată extraordinara putere de seducţie, determinată de o fizionomie „abstractă şi premeditată”, după cum o definea Dostoievski, în care, fară să dispară, tradiţia orientală lasă locul stilului baroc şi neoclasic importat din Occident graţie urbaniştilor şi arhitecţilor, de cele mai multe ori italieni, nu de puţine ori angajaţi de ţar.

the-virgin-mary-in-glory-1524(Jan Provost, Madonna în glorie, 1524, ulei pe lemn, transferat pe pânză, 203 x 151 cm)

Impunătoarele palate care alcătuiesc Ermitajul sunt şi ele martorii rolului jucat de capitala imperiului vreme de peste două secole.

Pe malul stâng al fluviului Neva se află Palatul de Iarnă (1754-1762), Micul Ermitaj (1764-1775), Marele (sau Vechiul) Ermitaj (1771-1787), Noul Ermitaj (1839-1851) şi Teatrul Ermitajului (1783-1789). Aceste cinci edificii, realizate între secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea, în ciuda faptului că sunt diferite din punct de vedere stilistic, constituie împreună un ansamblu unitar, scrinul somptuos al uneia dintre cele mai valoroase şi mai mari colecţii de artă figurativă şi aplicată.

Colecţia este împărţită în opt secţiuni, dedicate civilizaţiilor preistorice, culturii şi artei orientale, lumii antice şi Rusiei, artei Europei occidentale (împărţită în alte două departamente), precum şi numismaticii.

rusia-st-petersburg-st-petersburg-palat-iarna-st-petersburg-muzeu-ermitage_mhha

În saloanele de primire încărcate de fast, ca şi în extraordinarele opere expuse aici, convieţuiesc istoria recentă (doar de trei secole) a oraşului Sankt Petersburg, cea milenară a numeroaselor capodopere şi tradiţia străveche a unei naţiuni care, privind spre Europa, a rămas totuşi mereu mândră de imensa ei unicitate.

Nu e de mirare însă dacă anumite săli sunt închise sau dacă organizarea expunerii suferă anumite schimbări, deoarece Ermitajul, ca şi întreaga Rusie, cunoaşte o permanentă transformare.

Hermitage

Legătura cu bătrânul continent – năzuită cu putere, ca să nu zicem impusă, de Petru I şi menţinută de succesorii săi -, a dus la naşterea unui tezaur care oferă o panoramă excelentă a producţiei artistice europene dintre secolele al XV-lea şi al XX-lea, o antologie exhaustivă şi obligatorie pentru toţi cei care vor să parcurgă etapele cele mai semnificative ale creaţiei occidentale.

Dacă lui Petru I, admirator mai ales al artei flamande şi olandeze, i se datorează realizarea primului nucleu de opere, Ecaterina a II-a (1729-1796), un alt important personaj istoric, este cea care a decretat construirea unui „loc de refugiu şi de odihnă”, în apropierea Palatului de Iarnă.

Blinded-by-the-Light-Hermitage-Museum-St-Petersburg-Russia

În acest edificiu împărţit în două secţiuni unite de o grădină suspendată, supranumit Ermitaj şi conceput ca un lăcaş de odihnă şi conversaţie între câţiva prieteni intimi, printre sere cu plante exotice, păsări şi animale, se configurează adevărata colecţie, prin achiziţionarea unui număr de 225 de tablouri flamande şi olandeze care aparţinuseră negustorului berlinez Johann Ernst Gostskowski.

Suntem în 1764, care este socotit anul naşterii muzeului. Pentru alcătuirea unei colecţii la nivelul celor mai importante existente atunci în Occident, Ecaterina angajează ambasadori şi agenţi care să selecţioneze opere la licitaţii, în ateliere şi în cadrul tratativelor private care aveau loc în întreaga Europă, implicând în acest demers şi pe corespondenţii săi francezi, Denis Diderot şi Frédéric-Melchior Grimm.

large_DSC_2179

Legătura privilegiată cu patria aşa-numiţilor „encyclopédistes” va fi o constantă în istoria muzeului, care găzduieşte şi astăzi opere franceze de o valoare remarcabilă, de la Poussin şi Lorrain, la fraţii Le Nain, de la Watteau la Boucher şi Fragonard.

Colecţia Hubert Robert este cea mai mare din lume, iar cea semnată de Greuze, unul dintre artiştii preferaţi ai Ecaterinei, este amplu reprezentată. Rolul de intermediar jucat de prinţul Hubert Robert, strălucitor ambasador la Paris şi apoi la Haga, va permite achiziţionarea unor colecţii importante, de exemplu, Coblentz, în 1768, care conţine, în afara tablourilor, şi 6.000 de desene, cea a contelui von Brühl, din 1769, care se mândreşte cu o seamă de capodopere semnate de Rembrandt, Rubens, Cranach, Tiepolo şi Bellotto.

Poate cea mai prestigioasă achiziţie este cea din 1772, când sosesc la Ermitaj patru sute dintre cele mai importante opere aparţinând colecţiei rafinatului bancher Pierre Crozat, din Paris, care cuprindea, printre altele, picturi semnate de Rafael, Giorgione, Tiţian, Paolo Veronese, Tintoretto, Fetti, Rubens, Rembrandt, Van Dyck, precum şi ale celor mai cunoscuţi maeştri francezi.

Herm-Grand-Staircase-2

În 1779, participând la licitaţia ţinută de sir Robert Walpole Ecaterina intră în posesia celor 198 de tablouri ale galeriei de la Houghton Hali, pictate în special de flamanzi şi de olandezi din secolul al XVII-lea.

În 1781 va fi achiziţionată la Paris colecţia contelui Boudoin 119 pânze, printre care se evidenţiau nouă tablouri realizate de Rembrandt şi şase portrete ale lui Van Dyck. Într-o epocă în care conceptul de „patrimoniu naţional” nu îşi găsise încă definiţia juridică, nu erau puţini cei care se opuneau exportării în Rusia a unor colecţii atât de preţioase; cu toate acestea, tenacitatea şi banii împărătesei şi ai colaboratorilor săi vor învinge.

muzeul-ermitaj-din-sankt-petersburg-5_sgzn

Odată cu îmbogăţirea colecţiei, care din an în an va număra tot mai multe opere de valoare, spaţiul va deveni tot mai insuficient: din 1771 până în 1779 se va construi un nou palat, numit Marele Ermitaj, pentru a-l deosebi de predecesorul său, considerat prea mic.

Chiar dacă în cel de-al nouălea deceniu, din lipsa fondurilor şi a spaţiilor de expunere, pasiunea de colecţionar a Ecaterinei părea că a mai slăbit, domnia sa va reprezenta momentul celei mai rapide expansiuni a pinacotecii care, la moartea ţarinei, în 1796, va număra 3.996 de tablouri, faţă de primul catalog, publicat în 1774, cuprinzând doar 2.080 de piese.

tablou

(Robert Campin, Sfânta Treime, c. 1430, ulei pe lemn, 34,3 x 24,5 cm -fiecare voleu)

Iubitorii de artă, vizitatorii străini, studenţii Academiei de Arte Frumoase aveau acces la colecţii încă din anii ’70 ai secolului al XVIII-lea, dar regulamentul instituţiei care continua să funcţioneze ca un „musée imperial” va fi făcut public abia în 1805.

La acea vreme, naşterea unei noi concepţii a muzeului ca loc deschis marelui public se impusese deja cu prilejul edificării şi inaugurării unor instituţii asemănătoare: Luvru, British Muséum şi muzeele din Berlin.

petru cel mareTreptat, de la stadiul de colecţie privată imperială, Ermitajul îşi asumă funcţia, dacă nu chiar statutul, de muzeu deschis unui număr din ce în ce mai mare de vizitatori şi, în plus, se bucură de o anumită autonomie, chiar dacă e controlat de ţar.

(Jean-Marc Nattier, Petru cel Mare, 1717, ulei pe pânză 142,5 x 110 cm)

Cu Alexandru I (1777-1825), nepotul Ecaterinei, Ermitajul va cunoaşte o creştere a numărului operelor de artă, după pauza din vremea scurtei prezenţe pe tronul Rusiei a lui Pavel I (1754-1801).

Învingător al lui Napoleon, Alexandru I îşi va sublinia victoria, aducând în acelaşi timp un discret omagiu primei soţii a duşmanului învins, prin achiziţionarea, în 1814, a 38 de lucrări provenind din sălile Malmaison ale Joséphinei de Beauharnais.

napoleon-ermitaj

În comparaţie cu numeroasele achiziţii din secolul precedent, secolul al XlX-lea îşi va afirma tendinţa de a realiza o selecţie mult mai riguroasă, de a acoperi lipsurile şi de a echilibra proporţia prezenţei diferitelor şcoli, predominantă fiind până atunci cea olandeză.

Simultan cu noua orientare a gustului artistic, se va extinde colecţia de pictură spaniolă, în timp ce în privinţa organizării se va depăşi faza criteriului decorativ în favoarea unei restructurări pe şcoli, în 1850, în urma scoaterii la vânzare, la Veneţia, a colecţiei Barbarigo, vor intra în muzeul din Sankt Petersburg câteva capodopere ale lui Tiţian şi Veronese; şi, împreună cu ele, în aceeaşi perioadă, câteva lucrări ale unor pictori olandezi până atunci absenţi, ca Jan Provost şi Rogier van der Weyden, din colecţia lui Wilhelm de Orania.

ermitaj-muzeu-4

Între timp, fuseseră făcute o serie de modificări în clădirile muzeului. În 1837, un incendiu distrusese Palatul de Iarnă, fără să afecteze totuşi tezaurul artistic al Micului Ermitaj; în doar cincisprezece luni, palatul fusese reconstruit.

Ba, mai mult, profitând de acest incident nefericit, vor începe lucrările de ridicare a unui spaţiu muzeal ex novo, care să găzduiască toate operele. Clădirea va fi inspirată de marile muzee europene, în special de cele din Berlin şi Munchen, admirate de ţarul Nicolae (1796-1855) în timpul unei călătorii în Germania.

ermitaj-nouNoul Ermitaj, cum va fi numit mai târziu, va fi edificat în perioada 1839-1851, după planurile lui Franz Karl Leo von Klenze, cel care realizase şi gliptoteca şi pinacoteca din München.

Datorită faptului că se afla în apropierea Palatului de Iarnă, muzeul se va integra arhitecturii acestuia, aspectului său elegant şi splendorii lui imperiale. Faţadele vor fi decorate cu sculpturi, iar interioarele, cu fresce şi basoreliefuri în ipsos.

Se observă o grijă deosebită pentru elementele decorative. Porticul cu zece reprezentări ale lui Atlas, construit pe faţada sudică, va deveni intrarea de onoare şi emblema palatului.

Inaugurat în 1852, noul muzeu găzduia, în cele 56 de săli ale sale, exemplare extraordinare ale artelor figurative şi aplicate. Chiar dacă a rămas sub jurisdicţia Curţii imperiale, a funcţionat de atunci ca o structură independentă în ceea ce priveşte regulamentul, cercetarea şi păstrarea colecţiilor.

DSCF1598

Domnia lui Nicolae I, care considera Ermitajul creaţia sa preferată, a fost marcată totuşi de numeroase pierderi. O comisie de experţi angajată să evalueze tablourile care proveneau de la Ermitaj, de la palatele imperiale şi din depozitele acestora, a autorizat scoaterea la licitaţie, în vara anului 1854, a peste 1.200 de lucrări. Din fericire, unele dintre ele vor fi recuperate ulterior.

Dar acest episod nu rămâne singura agresiune iresponsabilă comisă asupra patrimoniului cultural-artistic adunat în palatele de la Ermitaj. După revoluţia din 1917, în perioada 1926-1930 au fost vândute peste hotare o seamă de lucrări de artă universală de o valoare inestimabilă (printre care capodopere de Jan şi Hubert van Eyck, Rogier van der Weyden, Rubens, Frans Hals, Rembrandt etc.), care au ajuns în colecţii şi muzee din America.

ermitaj da Vinci

În ciuda acestui capitol întunecat, pe durata întregului secol al XlX-lea şi până la izbucnirea Primului Război Mondial, muzeul va intra în posesia unor adevărate capodopere. În 1866 va fi achiziţionată la Milano Madonna Litta, a lui Leonardo da Vinci; în 1870, la Perugia, Madonna Connestabile a lui Rafael; iar în 1915, la Sankt Petersburg Madonna Benois a lui Leonardo.

Ultima achiziţie importantă va fi enorma colecţie de pictură flamandă şi olandeză aparţinând exploratorului rus P.P. Semionov-Tian-Shanski, în 1915. Adăugându-se obişnuinţei de a primi donaţii de opere sau de colecţii întregi – cea a prinţului Goliţîn, în 1886, sau cea donată în 1912 de Alexei Khitrovo, colecţionarul din Sankt Petersburg din care făceau parte celebrele portrete ale pictorilor englezi din secolul al XVIII-lea, precum Doamna în albastru, de Thomas Gainsborough – după revoluţie, confiscarea de opere va îmbogăţi în mare măsură patrimoniul muzeului.

hermitage-military-gallery

Colecţiile expuse în palatele Ermitajului şi cele private vor fi declarate bunuri naţionale şi, din acel moment, vor intra treptat în muzeu operele cele mai valoroase găzduite înainte de palatele imperiale aflate în afara oraşelor, colecţiile marilo familii aristocratice şi ale puternicei burghezii de la Moscova.

În urma desfiinţării Muzeului de Artă Modernă Occidentală din Moscova, în anii ’30-’40 ai secolului trecut, au fost transferate la Leningrad tablourile franceze care făceau parte din colecţia Şciukin şi Morozov, cei mai importanţi colecţionari la nivel mondial ai lucrărilor lui Matisse (Şciukin avea Conversaţia, iar Morozov îl adusese pe artist la Moscova, să realizeze Dansul).

sala_blazoanelor_de_la_ermitaj

Din aceste colecţii sunt păstrate la Ermitaj treizeci şi şapte de lucrări, aproape tot atâtea cât cele semnate de Picasso, aflate în muzeu. Celor două familii le aparţinuseră şi diferite tablouri ale maeştrilor impresionişti, Gauguin, Cezanne, Van Gogh, care atrag astăzi mii de vizitatori.

În faţa unei asemenea uriaşe desfăşurări de capodopere, vizitatorul nu poate rămâne decât copleşit de admiraţie şi de recunoştinţă, deoarece, în ciuda adversităţilor vremurilor şi istoriei, în ciuda numeroaselor vicistitudini trăite de acest oraş şi de locuitorii săi, între zidurile Ermitajului s-ai păstrat dovezi de necontestat ale frumuseţii şi civilizaţiei, pe care doar arta ştie să le transmită.

Angelina Petra

LĂSAȚI UN MESAJ