Muzeul Muzeelor – Ermitaj: Antonio Canova, Amor şi Psyche

0
92

statuieGrupurile de marmură, cu cei doi îndrăgostiţi în atitudini diferite, în picioare sau aşezaţi, constituie punctul culminant emoţional al întregii producţii figurative a lui Canova, inspirată de povestea lui Apuleius (Măgarul de aur, cartea 4).

(Antonio Canova, Amor şi Psyche, 1808, marmură, 150 cm -înălţime)

Acest grup, simbol al senzualităţii, care face pereche cu Amor şi Psyche aşezaţi, era considerat un fel de alegorie a inocenţei.

Psyche sau, mai bine zis, personificarea sufletului îl ţine de mână pe Amor şi îşi sprijină capul de umărul său, oferindu-i un fluture, simbolul spiritului în Grecia antică.

Transpare totodată dorinţa unei abandonări totale, fară rezerve, în sufletul celui iubit.

Sculptura din marmură albă, şlefuită şi tăiată fin, exprimă într-o formă sublimă graţia şi duioşia celor doi îndrăgostiţi, un omagiu adus teoriilor estetice ale lui Winkelmann, care vedea în arta clasică calea de acces către cel mai înalt ideal de frumuseţe, ideal pe care şi Canova urmărea să îl atingă în operele sale.

Sculptând marmura, artistul lasă să transpară senzualitatea şi încărcătura dramatică prezente în modele şi în desene, ca un fel de aluzie, subliniată şi de perfecţiunea tehnică a epidermei operei, lucrată cu delicateţe şi cu un ascuţit simţ al luminii.

Albumul de artă “Muzeul Muzeelor”, editura Litera, 2009

 

LĂSAȚI UN MESAJ