Muzeul Muzeelor – Alte Pinakothek: Albrecht Altdorfer, Bătălia lui Alexandru

0
32

(Albrecht Altdorfer, Bătălia lui Alexandru, 1529, ulei pe lemn de tei, 158,4 x 120,3 cm)

Vorbind despre această capodoperă, Oscar Kokoschka spunea: „Te copleşeşte, ca şi cum cortina s-ar fi ridicat nu pentru a dezvălui un peisaj oarecare, ci profunzimi abisale! A fost revelată cealaltă faţă a realităţii: nu latura transcedentală, ci aceea care nu poate fi văzută decât de cel care a deprins să perceapă esenţa intimă a lucrurilor”.

Lucrarea reprezintă bătălia de la Issos (333 î.Hr), în care Alexandru cel Mare îl înfrânge pe regele Persiei, Darius al III-lea.

Inscripţia în latină (iniţial, în germană), plasată la înălţime, sintetizează evenimentele: „Alexandru cel Mare îl înfrânge pe ultimul Darius, după ce nimicise o sută de mii de soldaţi şi peste zece mii de călăreţi ai armatei persane. Darius fuge cu o mie de călăreţi, în timp ce mama sa, soţia şi copiii sunt luaţi prizonieri”.

Altdorfer optează pentru o viziune grandioasă; compoziţia se bucură de o atentă şi precisă tratare a formelor, asemenea celorlalte capodopere ale sale. Măiestria şi invenţiunea artistului se manifestă din plin în mişcarea unduitoare a grupurilor de figuri, care se confruntă într-un du-te-vino copleşitor, savant calculat şi elaborat.

Multitudinea de elemente congruente este văzută de sus, de unde privitorul poate să perceapă viziunea de ansamblu a peisajului compozit, universal, descris în detaliu, conform regulilor rafinatei Şcoli Dunărene, şi învăluit în lumina caldă a unui cosmic şi incendiar apus de soare. Albumul de artă “Muzeul Muzeelor”, editura Litera, 2009