Muzeul Marinei Române din Constanța

0
336

Muzeul-Marinei-Române-Constanţa

Muzeul Marinei Române din Constanța, cu un patrimoniu care îi conferă statutul de unicat național, adăpostește mărturii prețioase ale evoluției marinei militare, civile și comerciale din țara noastră, evoluția navigației și a mijloacelor de navigație în spațiul carpato-danubiano-pontic.

Colecțiile Muzeului nu sunt doar unice, ci și inedite și spectaculoase, înglobând noduri marinărești, ancore — unele dintre ele având dimensiuni impresionante, timone, arme de toate felurile — de la arme albe confecționate de daci pană la piese de artilerie ș.a.

Situat în imediata vecinătate a panoramei portuare și marine, pe strada Traian, Muzeul este găzduit de o clădire impunătoare cu o istorie la fel de interesantă ca exponatele pe care le adăpostește. Edificiul a fost ridicat în anul 1909 și a găzduit Școala superioară de marină, prima instituție de învățământ superior din Dobrogea.

Ideea înființării unui muzeu al Marinei Române s-a conturat în anul 1919, odată cu scoaterea din uz a câtorva nave ale flotei române, dar s-a concretizat în anul 1965, când a fost deschis primul muzeu al Marinei la Mangalia. Câțiva ani mai târziu, acesta a fost mutat la Constanța în fostul local al Școlii Navale și a fost inaugurat oficial la data de 3 august 1969.

Organizat pe criteriul tematico-cronologic în mai multe secții, muzeul expune numeroase obiecte de o deosebită valoare istorică și științifică prezentate în 30 de săli cu o suprafață de peste 700 m2.

Deține peste 35 000 de piese grupate în mai multe colecții: arme, medalistică, uniforme, navomodele, ancore, fotografii, numismatică, fondul de carte, lucrări de artă. În cadrul acestora pot fi văzute: ancore, machete de corăbii de la cele mai vechi până la cele moderne, instrumente de navigație, elice, mulaje după documente epigrafice, uniforme, lentile de faruri ș.a.

Muzeul Marinei deține un bogat și valoros fond de carte și fotografie, importante colecții de reviste ale marinei, lucrări de istoriografie, literatură, drept maritim, instrumente și manuale de navigație dar și hărți cum este „harta coastei de vest a Mării Negre” realizată de un colectiv condus de comandorul Al. Cătuneanu, medaliată la Expoziția universală de la Paris din 1900 — și după care s-a navigat până prin anul 1951. Printre lucrările rare aflate în patrimoniul muzeului se numără „L’Origine del Danubio” tipărită la Veneția în 1684, de altfel cea mai veche carte din biblioteca instituției. Parterul muzeului este dedicat expunerii celor mai importante momente din evoluția Marinei din antichitate și evul mediu istorisind povestea navigației pe meleagurile autohtone. Perioada antică este ilustrată cu ajutorul hărților din piatră, a machetelor unor corăbii grecești și romane, mulajelor de pe Columna lui Traian și chiar a unor luptători daci și romani în mărime naturală, dar și a unor ancore și amfore originale, descoperite pe fundul Mării Negre. Pot fi văzute amfora cu seu de oaie din sec. III d.H., monoxila din secolul al XV-lea, caseta cu instrumente de navigație din sec. XVI-XVII, arme albe, monede.

Epoca medievală este foarte bine ilustrată și se leagă în principal de domniile lui Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare. În cadrul acestei secțiuni sunt expuse machete ale unor corăbii, mijloace tradiționale de navigație, decoruri ale unor nave, o trusă de navigație care conține piese extrem de rare.

La etajul muzeului sunt evocate evoluția porturilor și șantierelor navale românești, dezvoltarea parcului de nave al Serviciului Maritim Român, Navigației Fluviale Române, precum și a companiilor de navigație din perioada contemporană.

Un loc de seamă printre exponatele muzeului îl ocupă cele din colecția de navomodele, cuprinzând 150 de machete ale navelor militare și civile care au alcătuit flota românească de-al lungul istoriei.

De asemenea, o importantă colecție de uniforme de marină este deținută de acest muzeu — peste 50 de ținute complete ale marinei militare și comerciale și numeroase accesorii de uniforme, însumând circa 500 de piese care sunt oglindite procesul evolutiv al uniformelor de marină, bogăția și diversitatea acestora. Poate fi văzută aici prima ținută oficială a marinarilor români datând din 1850, an în care a fost introdusă uniforma.

Muzeul dedică o colecție specială personalităților care au făcut istorie în Marina Română și care și-au legat numele pentru veșnicie de acest domeniu printre care: marinarul scriitor, Jean Bart, care în anul 1932 a făcut demersuri pentru înființarea unui muzeul al marinei la Constanța, și cel al ofițerului Dimitrie Știubei, pictor îndrăgostit de peisajul marin.

În parcul muzeului sunt expuse în aer liber nave de luptă, motoare navale, ancore și elice, precum și piese de artilerie navală.

Muzeul Marinei Române a fost reconfirmat, prin Legea nr. 311/2003 a Muzeelor și colecțiilor publice, ca muzeu de importanță națională, al doilea din cadrul Ministerului Apărării Naționale și singurul din Dobrogea.

Din anul 2004, se află pe lista monumentelor istorice aprobată prin Ordinul Ministerului Culturii și Cultelor nr. 2314 din 08 iulie.

Sursa: agerpres.ro

[twitter style=”horizontal” float=”left”] [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

Baner asculta RJS

LĂSAȚI UN MESAJ