Munca – răbdarea – deprinderea

0
48

Un împărat a plecat într-o zi la vânătoare. Pe drum, apucându-l furtuna şi ploaia, se adăposti la o colibă sărăcăcioasă.

Înăuntrul colibei, împăratul dădu de nişte copii, care şedeau în jurul unei străchini mari, pline cu fiertură. Îmbucau copiii cu atâta plăcere din fiertură, de ţi-era mai mare dragul să-i priveşti. Obrajii le erau rumeni şi bucălaţi.

— Cum este cu putinţă, întrebă împăratul pe mama copiilor, ca să mănânce cineva cu atâta poftă nişte mâncare atât de simplă, fără carne, şi pe deasupra să fie atât de frumoşi la faţă şi atât de sănătoşi, cum sunt copiii dumitale?

— Să trăieşti, Măria Ta! răspunse mama copiilor. Mâncarea lor nu este proastă, căci în ea se află trei feluri de ierburi: mai întâi este munca, pentru că trebuie să-şi câştige hrana lucrând, a doua este răbdarea, fiindcă până la vremea mesei nu le mai dau nimic să mănânce şi a treia este deprinderea, pentru că i-am învăţat să se mulţumească cu ce au, fără să cunoască alte bucate mai bune.

Când plecă, împăratul îi dădu femeii o pungă cu bani, nu atât pentru sărăcia familiei, cât pentru educaţia pe care o dădea copiilor ei, pentru modestia ei şi dragostei pentru muncă, răbdare şi bune deprinderi.

Morala: Munca cu a ei povaţă, pe copii la bine-nvaţă.

Pr. Valeriu Dobrescu, ,,Istorioare moral-religioase’’, Editura Icona, Arad, 2016