Momente de referință din istoria universală – Turcii, în faţa porţilor Vienei

0
42

În toamna anului 1529, turcii, sub conducerea sultanului Soliman, se aflau pentru prima oară în faţa Vienei.

În cronica oraşului este relatat asediul după cum urmează: „După ce împăratul turc a cucerit prin violenţă şi a pustiit becisnic oraşul, prin vărsarea de mult sânge creştin, oraşul princiar Viena a fost ocupat în ziua de 21 a lunii septembrie a anului 1529 de către mii de războinici de-ai săi, care puteau umple în lung şi-n lat pădurea vieneză, înfăptuind acte nemiloase de cruzime împotriva femeii şi copilului, a tânărului şi a bătrânului, cu o vărsare neîndurătoare de sânge creştin.

Aceştia au străbătut o distanţă de 18 mile, capturând oameni, arzându-i, sugrumându-i şi înjunghiindu-i, deoarece oamenii s-au refugiat rapid în pădure, acolo unde credeau că se află în siguranţă.

Pe 23 după-masă şi pe 24 septembrie toate periferiile şi toate casele care se aflau în afara cetăţii oraşului au fost jefuite şi arse; asttel că mulţi oameni au rămas săraci şi pierduţi; de asemenea, multe bunuri şi provizii au fost considerate nefolositoare, de asemenea şi vinul a fost vărsat. Astfel că în beciurile vinăriilor erai afundat până la genunchi în vin. A fost ars mult fân şi paie. De asemenea, poarta oraşului a fost înzidită, galerele şi vasele au fost scufundate, altele au fost arse şi podurile aprinse.

După Sf. Mihai de pe 1 octombrie, de pe biserica Sfântul Ştefan se vedea întinzându-se ca pe un câmp spre Kahlenberg şi Schwechat numai tabere turceşti. Pe 7 octombrie, atunci când se lumină de ziuă, turcii au fost atacaţi în interiorul zidurilor de la Burgtor, acolo unde se instalaseră. O frică imensă îi cuprinsese pe pedestraşii turci, mulţi dintre ei luându-şi singuri viaţa.

Pe 9 octombrie era din nou vacarm. Turcii se îngropaseră sub zidurile cetăţii. Însă vienezii cunoşteau această practică, astfel că au aprins praful şi au aruncat în aer zidurile cetăţii şi au năvălit asupra acestora. Turcii au pierdut atacul. S-au adăpostit din nou şi l-au pierdut şi pe cel de-al doilea.

Pe 13 octombrie a fost din nou linişte şi calm întreaga zi, însă se lucra intens la interiorul zidului şi la şanţuri. Între cei care munceau din greu se aflau şi slugi, şi slujnice; peste zi mai trecuseră gloanţe deasupra caselor; gloanţele şi săgeţile erau privite ca un semn de mare minune la biserica Sfânta Clara. Peste noapte, turcii s-au pregătit de retragere: dimineaţă au părăsit uscatul, iar mai târziu s-au îmbarcat pe zecile de vase acostate, putând fi urmăriţi cu privirea de pe Kahlenberg”.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila