Momente de referinţă din istoria universală – Prăbuşirea Omeiazilor din califatul Córdoba

0
109

califatul-de-cordoba

După asasinarea califului Ali, ultimul dintre cei patru urmaşi bine călăuziţi ai lui Mahomed care au fost aleşi califi în Medina, regentul Siriei Muawiya I a consfinţit, în anul 661, dreptul de succesiune al dinastiei Omeiazilor la ocuparea celei mai înalte demnităţi din Imperiul Islamic.

Damascul a devenit noua capitală a califatului arab. Linia dinastică Sufianidă fondată de Muawiya I a fost înlocuită, în anul 684, de merwanizi, care, făcând parte tot din dinastia Omeiazilor, au dat o serie de conducători importanţi. Astfel, Abd al Malik (685-705) a creat o administraţie unitară în vastul imperiu, care se întindea la începutul secolului al VII-lea de la Punjab în est până în Spania la vest.

Datorită structurii sociale diversificate din cadrul Imperiului Islamic, au apărut diferende atât de ordin lumesc, cât şi de ordin spiritual, care nu au putut fi rezolvate nici de cei mai înţelepţi şi mai diplomaţi dintre califi, precum Omar al II-lea (717-720) sau Hisham (724-743).

Credincioşii musulmani considerau regimul dinastiei Omeiazilor mult prea lumesc, iar non-arabii îl considerau prea arăbesc. Astfel, rebeliunea pornită din Persia a dus, în anii 749/750, la moartea lui Marwan al II-lea, ultimul reprezentant al dinastiei Omeiazilor din Răsărit, aducând la putere dinastia abbasidă prin califul Abul Abbas.

Totuşi, în anul 756, omeiadul Abd er-Rahman I a pus bazele emiratului Córdoba din Spania, iar urmaşul său Abd er Rahman al III-lea (emir din 912) şi-a atribuit în anul 929 titlul de calif al islamului apusean. În anul 1031 a fost înlăturat Hisham al III-lea, ultimul calif al dinastiei Omeiazilor din Córdoba.

poza 6

Capodopera arhitecturii arabe din Andaluzia datând din perioada dinastiei Omeiazilor: moscheea din Córdoba, finalizată în anul 965 (arcadele din faţa altarului).

Tabel cronologic

1019 După moartea marelui principe Vladimir de Kiev puterea este preluată de fiul său, Iaroslav cel înţelept. În perioada domniei sale înfloreşte cultura ruso-bizantină. Iaroslav a dispus întocmirea culegerii de legi „Russkaia Pravda”.

1020 Papa Benedict al VIII-lea face o călătorie la Bamberg pentru a discuta cu Henric al II-lea despre dominaţia bizantină din sudul Italiei.

Moare poetul persan Firdausi (trad. = „paradiziacul”) care a scris poemul epic naţional persan „Ṧāh nāme” (Cartea regilor).

1021 Cu prilejul celei de a treia incursiuni în Italia, Henric al II-lea înaintează printre poziţiile bizantinilor din sudul peninsulei cucerind cetatea Troia şi principatele Capua şi Salerno, reinstaurând astfel dominaţia germană asupra principatelor lombarde.

1022 Henric al II-lea se dedică în special reformei bisericeşti. Cu ocazia Sinodului de la Pavia, acesta se declară, alături de papă, împotriva căsătoriei preoţilor – lucru obişnuit în rândurile clerului lombard.

Moare Notker Labeo al III-lea, călugăr din St. Gallen, cărturar care a tradus operele lui Boetius şi Aristotel, unul dintre cei mai importanţi cărturari de limbă germană literară veche.

Moare episcopul Bernward de Hildesheim, de al cărui nume se leagă construcţia celui mai important lăcaş de cult al vremii – biserica Sf. Mihail (St. Michaels Kirche), dar şi prestigiul atins de şcoala catedralei din Hildesheim.

1024 Împăratul Henric al II-lea moare la Pfalz Grona lângă Göttingen (13 iulie) şi este înmormântat în Bamberg. Astfel se stinge linia sa dinastică, iar la tron accede regele franc Konrad al II-lea. În decurs de un an, noul monarh a vizitat călare întregul regat.

1025 Konrad al II-lea cedează provincia Schleswig regelui Knut cel Mare al Angliei şi Danemarcei. Graniţa Sfântului Imperiu se mută, astfel, de pe râul Schlei, pe râul Eider.
Boleslaw Chrobry (cel viteaz) care şi-a extins dominaţia asupra Pomeraniei, Cracoviei, Sileziei, regiunilor Lusatia şi Mitzenerland, precum şi în jurul Kievului, devine rege al Poloniei. După moartea lui, succesiunea la tron revine fiului său, Mieszko al II-lea.

Odată cu moartea împăratului Basileios al II-lea, Imperiul Bizantin lasă în urmă apogeul puterii sale.

„1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila

LĂSAȚI UN MESAJ