Momente de referință din istoria universală – Pieter Bruegel, la apogeul creaţiei sale

0
20

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, pe când în pictura olandeză domina influenţa ar­tei italiene, s-a format în ţară, ca maestru de sine stătător, pictorul genial Pieter Bruegel cel Bătrân, care, printr-o suc­cesiune de motive nemijlocite şi individualizate, a adus în pictură o nouă formă de ex­presie artistică ce a durat până în secolul al XVII-lea: portetizarea obiceiurilor ţăranilor şi zugrăvirea peisajelor din natură.

Probabil, acesta era fiul unui ţăran, născut între anii 1525 şi 1530 în ţinutul Brabant. Ca meşteşug, el se îndeletnicea cu copierea, cu gravura, era de asemenea edi­tor şi negustor de artă.

Într-una dintre călătoriile sale legate de studiu, a adus acasă din Italia o colecţie de schiţe cu impresii legate de peisajul Italiei, dar în special de cel al Alpilor. Se spunea că el ar „fi înghiţit impresiile despre munţi şi stânci”, iar ajuns acasă le-ar fi „scuipat pe pânze”.

Nevoia de tablouri cu conţi­nut religios, care au primat în arta medievală, a scăzut în acea perioadă, făcând asfel loc unei noi tematici cu totul diferite.

Atunci când Bruegel mai atingea câte o tematică biblică, precum în tablourile: „Turnul Babei” (din 1563) sau în lucrările sale „satani­ce”: „Căderea îngerului”, „Triumful morţii”, „Căderea lui Saul” şi „Uciderea prunci­lor la Bethlecm”, acestea se înfăţişau într-o formă volun­tară şi de sine stătătoare, în sfera vieţii ţăranilor, el a descoperit o gamă cu totul nouă de reprezentare.

Îl plă­cea adeseori să petreacă tim­pul alături de ţărani, el însuşi se îmbrăca în veşminte ţără­neşti, îi plăcea să le observe şi să petreacă alături de ei viaţa cotidiană, precum şi sărbăto­rile.

Lucrările sale fundamen­tale: „Dans ţărănesc” şi „Nunta ţărănească” arată cât de surprinzător de priceput era la pictarea grupurilor umane. De asemenea, el inserează şi protestul social, şi pesimis­mul metafizic în aceste forme de exprimare artistică.

Ţăra­nii reprezentau pentru el doar o alegorie, o metaforă a limi­tării naive înconjurătoare. El vedea slăbiciunile oamenilor, atât pe cele mici, cât şi pe ce­le mai mari, şi aspectele gro­teşti, el zugrăvea atât comi­cul, cât şi tragicul, cu o price­pere profundă.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila