Momente de referință din istoria universală – Papa Grigore cere ajutorul lui Robert Guiscard 

0
42

82ebf_saintgregoirelegrand-600x4551

La începutul anului 1080, se înteţise dramatic lupta pentru supremaţie dintre împărat şi papă, personificaţi de Henric al IV-lea şi Grigore al VII-lea.

Când armata lui Henric a pornit spre Italia, în anul 1082, papa a cerut ajutorul ducelui normand Robert Guiscard: „Papa Grigore, servus servo-rum Dei, trimite gloriosului duce Robert salutul şi binecuvântarea lui apostolică. Trebuie să-ţi aduci aminte, duce, prin al cui ajutor şi prin a cui bunăvoinţă a propăşit cauza ta până acum.

Căci precum ingratitudinea aduce după sine nemilostenie, aşa aduce supunerea neîntârziat milostenie după dânsa. De aceea să-l ai veşnic în faţa ochilor pe Sfântul Petru, căci ajutorului său se datorează măreţele tale fapte; întoarce acestuia aşa cum se cuvine cu mulţumire binefacerile, şi ai grijă să ţi-l faci în anume măsură îndatorat pentru ceea ce va să vie; asemenea lucru vei atinge mai cu uşurinţă dacă te pui în slujbă-i cu fapte, care or să-l facă oarecum să vrea a te sluji la rându-i.

Aminteşte-ţi, aşadar, de mama ta – Sfânta Biserică a Romei – care îşi pune speranţa mai ales în tine dintre toţi nobilii; aminteşte-ţi de iubirea ei pentru tine şi chibzuieşte la ceea ce tu i-ai promis. Şi îndeplineşte cele de tine promise, căci Bisericii i-ai fi îndatorat chiar şi fără a face promisiune, pentru că aşa-i creştineşte.

Tu ştii prea bine ce urgie mare s-a abătut asupra Bisericii din pricina lui Henric, pe care ei îl numesc rege, şi ştii cât de mare nevoie are de ajutorul tău, căci tu eşti fiul ei. Aşadar lucrează în aşa fel ca ea să nu-ţi poată mulţumi mai prejos decât te-ai ostenit tu să o păzeşti de cele rele”.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila

LĂSAȚI UN MESAJ