Momente de referință din istoria universală – Pacea religioasă de la Augsburg

0
11

În anul 1555 împăratul Ferdinand I a promulgat „Pacea religioasa la Augsburg”, care promitea ca rang de lege a Imperiului, alegerea liberă a confesiunii pentru toate ţinuturile aparţinând imperiului.

În documentul din acele timpuri redat – în parte – mai jos, erau prevăzute scopul actului si modalităţile de aplicare:

„15. Pentru a aduce pacea pe teritoriul Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană între Maiestatea Sa Imperială şi Electori, Prinţi şi Proprietari, fie ca nici Maiestatea Sa Imperială, nici Electorii sau Prinţii, să nu cauzeze vreun prejudiciu niciunei proprietăţi din Imperiu apartinand Confesiunii de la Augsburg [n.trad. religia protestanta], ci toţi să se poată bucura în pace de credinţa lor religioasă, de liturghia şi ceremoniile lor dar şi de proprietăţile lor şi de celelalte drepturi şi privilegii care le revin; […]

17. […] toţi acei care nu aparţin uneia din cele două religii menţionate mai sus nu vor fi incluşi în prezentul tratat de pace, fiind excluşi în mod absolut.

18. Şi de vreme ce s-a dovedit că soarta eparhiilor, stăreţiilor şi a altor beneficii ecleziastice aparţinând unor preoţi catolici care la un moment dat în timp ar abandona religia veche a devenit o chestiune intens disputată, în virtutea puterilor dele-gate de către împăraţii Romani am hotărât după cum urmează: dacă un arhiepiscop, episcop sau prelat sau orice alt preot al religiei noastre vechi îşi va abandona dioceza, eparhia sau congregaţia şi alte beneficii, împreună cu toate veniturile şi rentele pe care le poseda până în acel moment vor fi abandonate de el fără vreo obiecţie sau întârziere. Au drepturi asupra acestora consiliul de canonici şi alţi asemenea, prin legea obişnuită sau autorităţile locale vor alege o persoană aparţinând vechii religii care poate intra în posesie şi se poate bucura de toate drepturile şi veniturile locului fără alte oprelişti şi iară prejudicierea altor tranzacţii viitoare amiabile între religii.

20. Nici un stat nu va încerca să convingă pe supuşii altui stat să-şi abandoneze religia nici nu-i va proteja de proprii lor magistraţi. Aşa cum se obişnuieşte din timpuri străvechi, drepturile de patronaj nu se includ în prezentul articol.

21. În cazul în care supuşii noştri fie aparţinători ai vechii religii, fie Confesiuniii de la Augsburg vor intenţiona să-şi părăsească locuinţele împreună cu soţiile şi copii lor pentru a se stabili altundeva, ei nu vor fi împiedicaţi să-şi vândă pro-prietatea după plata taxelor locale cuvenite, nici nu vor fi răniţi în onoarea lor”.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila