Momente de referință din istoria universală – Moartea regelui Maximilian al II-lea

0
6

Aproape că devenise realitate ca Sfântul Imperiu Roman de Naţiune Germană în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la aproximativ 50 de ani după revoluţionarea crezului de către Luther, să apuce perioada unui rege habsburg trecut la protestantism.

Mulţi protestanţi au avut acest vis, după moartea împăratului Ferdinand la 25 iulie 1564, ca fiul acestuia, Maximilian al II-lea, să succeadă la coroană.

Maximilian al II-lea, nepot şi în acelaşi timp ginere al regelui Carol al V-lea, în al cărui imperiu europeano-american Soarele nu apunea niciodată, al unuia dintre cei mai înverşunaţi opozanţi ai Reformei, a murit la 12 octombrie 1576.

A fost un om cultivat şi în acelaşi timp măcinat de trăiri interioare contradictorii. Pe de o parte, era sub influenţa învăţăturilor protestante ale pastorului de curte. El iubea Spa­nia, însă nu-i iubea pe spa­nioli, ura justiţia ereziilor a Inchiziţiei – făcându-şi totodată speranţe că va accede la imnul spaniol.

Din 1548 până în 1550 a exercitat, în numele unchiului său, funcţia de vicerege al Spaniei. Apoi a observat că unchiul vroia să-i asigure coroana fiului său. Astfel că relaţia sa cu Carol al V-lea s-a răcit considerabil.

Patru ani mai târziu a devenit împărat. Şi atunci? Nu s-a încumetat să facă marele salt, care era recunoaşterea faţă de crezul lui Luther. Ameninţările din afară făceau necesară o înţelegere deplină în cadrul imperiului, pentru crearea unei rezistenţe puternice în faţa inamicului.

În final s-a întors spre vechea Biserică a palatului. Ideea măreaţă a uniunii în credinţă a împăratului nu şi-a găsit nici susţinere, nici împlinire.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila