Momente de referință din istoria universală – Moartea lui Paracelsus

0
57

Medicul Phillipus Aureolus Theoprastus Bombastus de Hohenheim, denumit Paracelsus, care după o viaţă încunu-nată de multă muncă a murit la 24 septembrie 1541, în Salzburg, poate fi numit întemeietorul chimiei medicinale şi farmaceutice.

El a fost cel mai important cercetător al naturii de la începutul timpurilor noi. Tatăl său i-a predat materiile primare elementare. Mai târziu a frecventat diverse şcoli înalte, studiind şi învăţând, călătorind prin toată Europa Centrală, stabilindu-se apoi ca medic militar de campanie în nenumăratele războaie din acele timpuri tulburi şi neliniştite, apoi ca medic de oraş, iar apoi ca profesor de medicină în Basel, ale cărui cursuri au avut parte de multă atenţie.

Acesta punea mereu accentul pe puterea de vindecare a naturii şi cerea acordarea unei mari importanţe igienei în tratarea bolnavului, dar mai ales în tratarea rănilor acestuia. În anul 1528, acesta părăseşte Baselul, călătorind din oraş în oraş, ţinând prelegeri şi vindecând.

În decursul acestor ani apar majoritatea cărţilor sale cu conţinut biologic, teologic, medicinal şi astronomic. Acesta scria în limba germană modernă, doar cererile oficiale şi reţetele erau redactate în latină. Numele de savant Paracelsus l-a primit Phillipus Aureolus Theoprastus Bombastus de Hohenheim după promovarea sa ca doctor în medicină în Ferrara.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila