Momente de referință din istoria universală – Ludovic al XI-lea „cel Aprig” al Franţei

0
63

Născut la Bourges, fiind fiul cel mare al lui Carol al VII-lea şi al Mariei de Anjou, Ludovic (1423-1483) s-a arătat încă din tinereţe un duşman al protejaţilor şi favoriţilor tatălui său, Agnes Sorel, iar în 1440 s-a pus în fruntea mişcării Pragherie, o revoltă a nobilimii împotriva susţinătorilor regelui.

Insurgenţii au fost imediat respinşi de Carol, însă Ludovic a fost graţiat, şi i s-a încredinţat conducerea autonomă a Delfinului, din 1444 până în 1445, şi a comandoului împotriva elveţienilor.

Însă, între Delfin şi consilierii egoişti ai tatălui său a izbucnit curând o nouă vrajbă, în timpul căreia Ludovic s-a refugiat la curtea ducelui de Burgundia în 1456. După moartea tatălui său în 1461, atunci când i-a revenit coroana, acesta a început persecutarea foştilor consilieri, declarând o duşmănie ireconciliabilă faţă de aceştia, ceea ce i-a adus lui Ludovic numele de „cel Aprig”.

Însă acest titlu arăta o singură faţă a regelui: Ludovic a fost unul dintre cei mai iubiţi oameni ai secolului în care a trăit, inteligent şi hotărât, neobosit, energic şi drept, acolo unde nu se aflau în joc interesele puterii sale.

Pe de altă parte, a fost viclean şi aprig atunci când ministrul său, cardinalul La Balue, a fost acuzat de trădare, l-a aruncat pe acesta timp de unsprezece ani în închisoare. Meritele sale în Franţa au fost foarte importante.

Acesta a distrus marile state vasale din interiorul imperiului şi a extins domnia regatului până la Pirinei, Alpi şi la munţii Jura. El a sprijinit comerţul şi industria, în special agricultura şi mineritul, a instituit serviciile poştale regulate, a numit oameni capabili pentru şedinţele sfatului naţional, a dat comunităţii statale o nouă constituţie şi a fost extrem de econom în privinţa cheltuirii banilor de stat.

A consolidat cu succes finanţele de stat, în ordinea cărora a intrat şi economia privată, astfel încât suflul bunăstării să ajungă până la păturile cele mai de jos. În privinţa relaţiei cu nobilimea nu a fost atât de binevoitor, aceştia simţeau lipsa sprijinului sub severul conducător.

A fost căsătorit, din 1436, cu Margareta de Scoţia, apoi, din 1451, cu Charlotte de Savoia, care i-a dăruit trei copii, printre care şi succesorul său, Carol al VIII-lea, precum şi trei fiice.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila