Momente de referință din istoria universală – Lorenzo de Medici, demn moştenitor al lui Cosimo

0
64

Lorenzo de Medici (1449-1492), nepotului lui Cosimo cel bătrân, a condus Florenţa spre apogeul puterii sale. Mandatul său de conducător al oraşului (din 1469) a marcat cea mai măreaţă înflorire a culturii oraşului, a artei şi a ştiinţei frumoasei Florenţe.

Guldenii florentini au fost cea mai puternică monedă în perioadă de criză a acelui secol, aceasta fiind acceptată ca plată oriunde şi avea un curs ridicat. Datorită ţesătoriilor sale de postavuri, Florenţa a controlat întreaga piaţă de la Roma până la Bruges.

Atunci când Lorenzo a fost ales conducător al republicii florentine, a putut să contruiască în contul moştenirii sigure lăsate de bunicul său; caracterul său drept, firea sa de om de încredere, educaţia aleasă şi inteligenţa ascuţită l-au făcut apt pentru a-şi asuma responsabil dificila funcţie. Acesta a urmat calea de mijloc a politicii Medici: de a păzi autoritatea şi de a acorda poporului pe, cât posibil, libertăţi republicane.

Însă conducerea sa nu a fost câtuşi de puţin uşoară. Lorenzo avea de ţinut piept loviturii grele date Florenţei şi familiei Medici prin trădarea Pacci. Fratele său Giuliano a căzut victimă răscoalei, iar mai apoi s-au aliat împotriva sa şi a Florenţei aproape toate statele din centrul Italiei.

Situaţia era aproape fară ieşire, când Lorenzo a luat decizia genială şi curajoasă de a-l trage de partea sa pe regele din Napoli care se afla pe frontul inamic. El a intrat în secret în tabăra duşmanului şi s-a întors cu un acord care asigura Florenţei restituirea tuturor ţinuturilor pierdute.

Această reuşită i-a adus lui Lorenzo renumele de cel mai abil politician al Europei. La fel precum Cosimo, Lorenzo a adunat în jurul său poeţi, învăţaţi şi artişti. Reşedinţa sa a devenit o „curte a muzelor”, iar poporul său l-a denumit „Il Magnifico” – Măreţul.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila