Momente de referință din istoria universală – Istoria dinastiei Tang

0
35

Spring_Outing_of_the_Tang_Court

În jurul anului 1050 poetul chinez Ou Yang Xiu a scris istoria dinastiei Tang. Lucrarea sa este unul dintre cele mai importante izvoare istorice care au lăsat posterităţii informaţii despre China Evului Mediu timpuriu. Dinastia chineză Tang a condus, între anii 618 şi 906 d.Hr, un vast imperiu cosmopolit, cu o influenţă politică şi culturală puternică din Asia Centrală până în Japonia.

În aceste vremuri de înflorire a literaturii şi ştiinţelor, capitala Changan, cu peste un milion de locuitori, s-a dezvoltat devenind un centru economico-comercial în care se întâlneau oameni de toate naţionalităţile asiatice.

În timpul împăratului Xuan Zong (712-756) imperiul a atins apogeul civilizaţiei, dar mai apoi şi marea cotitură care a dus la prăbuşirea sa. Pe la jumătatea secolului al VIII-lea, guvernatorii militari ai provinciilor imperiale dobândiseră puteri ameninţătoare. Administraţia a fost tot mai mult militarizată.

Revolta de la Lushan din anul 755 d.Hr a scos la lumină urmările militarizării întregii structuri statale. Totuşi, după înăbuşirea revoltei, organizarea politică a rămas neschimbată.

Reforma fiscală din anul 780 a introdus o taxă unică pe proprietăţi. Luptele pentru putere, sărăcia crescândă, regionalismul şi luptele pentru hegemonie au dus la sfârşitul dinastiei

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila

LĂSAȚI UN MESAJ