Momente de referință din istoria universală – Henric Navigatorul, pionierul Portugaliei al timpurilor noi

0
96

Poate suna paradoxal, însă Henric Navigatorul nu a navi­gat niciodată pe mare în ade­văratul sens al cuvântului.

Experienţele sale practice cu vasele şi marea au constat în câteva campanii spre nordul Africii, câteva transporturi pe coastele nord-africane şi după aceea înapoi în Portugalia.

Şi cu toate acestea, el a intrat în istoria mondială ca „naviga­tor” deoarece a stabilit poziţia Portugaliei ca putere colonia­lă, întrucât timp de câteva de­cenii acesta şi-a trimis vasele în expediţii de descoperire, care pe atunci măreau lumea împătrit, fiindcă a întemeiat o şcoală de navigaţie şi pentru că a acţionat în limita premi­selor ştiinţifice de care dispu­nea, construind un tip de vas care a deschis drumul de mai târziu al marilor descoperiri geografice şi la realizările lui Columb sau Magellan.

Henric Navigatorul, în portu­gheză Dom Henrique el Na­vegador, s-a născut pe 4 mar­tie 1394, la Porto, fiind al pa­trulea fiu al regelui Joao I (Ioan I) al Portugaliei. Acesta nu a devenit niciodată rege şi nici „mare cavaler creştin”, aşa cum şi-ar fi dorit mereu, însă el poate fi considerat un om de ştiinţă practic, care s-a descotorosit de superstiţiile medievale, păşind în lumea nouă şi conducând-o spre timpurile noi.

Cu noi orizon­turi geografice, noi vase, noi instrumente de navigaţie, noi hărţi şi prin introducerea noi­lor discipline ştiinţifice analoage, pe care le-a finanţat consistent (până la ruinarea proprie şi chiar şi a Portuga­liei), a contribuit în mod deci­siv la schimbarea acelor timpuri.

El echipa vasele şi poruncea căpitanilor să cerceteze cu­renţii marini de lângă Insule­le Canare. Aceştia au înaintat la porunca sa de-a lungul coastelor africane spre sud, depăşind fiecare punct care reprezenta până atunci capă­tul lumii în ştiinţa europeni­lor. Înainte de Henric, aceştia ajunseseră până la capul Bojador, care era considerat de superstiţioşii marinari medie­vali ca fiind capătul lumii, in­trarea într-un imperiu al întu­nericului şi din care bănuiau că nu mai există chip de întoarcere.

Vasele lui Henric au spulberat această „fantasmă”, în 1434, căpitanul Gil Eanes a navigat la comanda „şefului” său mai departe de acest punct, făcând astfel un pas major în noile timpuri. În cu­rând vasele de expediţie ale lui Henric au ajuns la Arguin-Bay, au apărut în zona de re­vărsare a Senegalului şi au ajuns apoi pe coasta Guineei.

Randamentul acestor expedi­ţii a fost imens. Cunoştinţele se revărsau năvalnic. Pentru a le valorifica şi pentru a dez­volta construcţia de vase, Henric a întemeiat la Sagres renumita sa „Şcoală de navi­gaţie”.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila