Momente de referință din istoria universală – Erasm se distanţează de Luther

0
23

Desiderius Erasmus, denumit Erasm din Rotterdan (1466-1536), primeşte o educaţie umanistă în Deventer şi Herzogenbusch. În 1488 intră în mănăstirea călugărilor augustini din Steyn de lângă Gouda, iar în 1492 este consacrat preot.

Studiile sale de la Paris l-au confruntat cu scolastica dictatorială a conducerii ecleziastice de la Collège Montai-gu, care dezaprobă atitudinea sa critică faţă de rigiditatea dogmelor. În acest timp scrie lucrările „Adagia” (1500), „Colloquia” (1518) şi „Anti-barbari”(1520).

Odată cu publicarea „Adnotărilor” lui Lorenzo Valla la Noul Testament (1505) şi a primei ediţii a Noului Testament în limba greacă (1516), Erasm îşi consolidează renu-mele de cercetător ştiinţific al Bibliei şi de teolog.

Într-una dintre „Prefeţele” Noului Testament, el cere cercetarea ştiinţifică a textului biblic. Ca îndrumar la interpretarea Bibliei, el scrie, între 1517 şi 1524, „Parafrazele” la Epistolele către romani, Faptele apostolilor şi Evangheliile şi la istoria apostolilor.

Începând din 1521, Erasm a publicat lucrările scrise şi completate de-a lungul anilor printr-o muncă foarte migăloasă. Conflictul lui Luther cu Biserica Catolică l-a aruncat pe Erasm într-un impas al conştiinţei.

Pentru a nu sări nici de partea reformatorului, dar nici împotriva sa, acesta s-a mutat de la Leuven la Basel. Aici Erasm s-a distanţat în mod vădit, în 1524, de Luther.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila