Momente de referință din istoria universală – Elisabeta I devine regina Angliei

0
25

Elisabeta, fiica lui Henric al VlII-lea şi a celei de a doua soţii ale sale, Anna Boleyn, s-a născut la 7 septembrie 1533 la palatul Greenwich.

Tatăl ei, cu o concepţie patriarhală, tânjea după un urmaş la tron de sex masculin şi nu bănuia că Marea Britanie va deveni sub sceptrul fiicei sale stăpânitoarea mărilor şi a jumătate de lume.

Henric tânjea în special după femei, însă cel mai mult îşi dorea un fiu de la cele şase soţii ale sale: Ecaterina de Aragon a fost izgonită, Anna Boleyn decapitată, Jane Seymour a murit la naşterea mult doritului fiu, Anna din Cleve fusese alungată, Catherine Howard a urmat-o pe Anna Boleyn pe eşafod, iar Catherine Parr era ameninţată cu moartea, la 1547, pe când regele a murit.

Fiul său Eduard a devenit urmaşul său la numai 10 ani, însă la 1553 este răpus de boală, iar fiica cea mai mare a lui Henric, Maria Tudor, ajunge pe tron. Aceasta o defăimează pe sora sa vitregă Elisabeta ca fiind un bastard şi o exilează la Woodstock.

Curând după aceea populaţia protestantă o va denumi pe aceasta „Sângeroasa”. Doar pe patul de moarte a putut fi convinsă Maria Tudor să o recunoască pe sora ei vitregă ca fiind succesoarea sa legitimă la tron.

La 17 noiembrie 1558 a fost încoronat unul dintre cei mai importanţi monarhi din istoria Angliei, Elisabeta I. Pe atunci tânăra în vârstă de 25 de ani era educată, versată în filosofie, literatură, drept roman şi limba greacă veche.

Termenul de „gentlemen”, care caracterizează bărbatul de înaltă bună-cuviinţă transpusă în orice situaţie cotidiană, este o născocire a Elisabetei. Probabil că aceasta a rămas toată viaţa o „Virgin Queen” (regină virgină), deoarece probabil că în timpurile acelea tipul de gentlemen nu exista…

Elisabeta a domnit 45 de ani peste Anglia. Epoca aceea fiind denumită „elisabetană”, respectiv „Merry Old England” (Bătrâna Anglie Veselă). Regina a consolidat politica internă şi religia care împărţeau ţara în două prin Legile de Uniformitate din 1559, a dezvoltat un program de creare a locurilor de muncă şi a declarat sărăcia ca fiind duşmanul de stat numărul unu.

Inamicul politic cel mai periculos din afară era Spania. În secret aceasta susţinea piraţii englezi Francis Drake şi Walter Raleigh (care erau specializaţi pe capturarea vaselor cu aur spaniole), până când flota sa a avut destulă forţă de luptă pentru a îndrăzni să înceapă un conflict deschis.

Până când, în 1588, răbdarea regelui Filip a ajuns la capăt: el a trimis o puternică Armada către nord, ca să cucerească Anglia. Un an mai devreme, rivala Elisabetei, Maria Stuart, de la exilarea sa din Scoţia, trăia cu drept de azil protejată în Anglia, însă fusese acuzată de conspiraţie şi condamnată la moarte. Ea se pare că l-a invitat pe Filip să vină în Anglia, iar cu ajutorul său să-i ia sceptrul din mână Elisabetei.

Ceea ce nu ştia însă Filip era faptul că în Canalul Mânecii Elisabeta pregătise o flotă puternică, care a înfrânt Armada lui Filip. De acum mările lumii şi împreună cu acestea şi Lumea Nouă aparţineau unei singure mari puteri protestante: „Britannia rules the waves”.

În 1601, adică cu doi ani înainte de a muri, Elisabeta renunţă la monopolul monarhic asupra impozitelor, prin aceasta întărind puterea Parlamentului, implicit a poporului.

Puţin mai târziu „Virgin Uucen”, după care sunt numite coloniile Noii Anglii şi mai târziu şi statul american Virginia, cea fără de urmaşi îl desemnează ca succesor la tron pe Iacob, fiul duşmancei sale de moarte, Maria Stuart.

În primele ore ale dimineţii de 24 martie 1603, Elisabeta moare şi odată cu aceasta se încheie şi o epocă strălucită.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila