Momente de referință din istoria universală – Chemarea la cruciadă

0
103

Navas-de-Tolosa-08

La Conciliul de la Clermont, la 27 noiembrie 1095, papa Urban al II-lea a lansat che­marea pentru cucerirea Ieru­salimului – acesta a fost înce­putul epocii cruciadelor.

Mo­mentul istoric a fost consem­nat de William din Tyr în lu­crarea sa „Historia rerum”: „După ce se făcură aici orânduielile şi îndreptările tre­buincioase pentru salvarea Bisericii care se afla în mo­mente grele, pentru salvarea moralei şi disciplinei creştine, dar şi a păcii care dispăruse din lume, la sfârşit, papa a fă­cut tuturor o înştiinţare: «Voi ştiţi, iubiţii mei fraţi, cum s-a întrupat Mântuitorul pentru salvarea noastră, cum a bine­cuvântat Pământul Făgăduin­ţei cu prezenţa Lui, iar lucra­rea de mântuire şi numeroase­le minuni pe care El le-a să­vârşit acolo au făcut acel loc şi mai memorabil.

Dacă Dom­nul prin dreapta Sa judecată a lăsat să cadă Oraşul Sfânt sub stăpânirea păgânilor, drept pedeapsă pentru păcatele să­vârşite de locuitorii săi, şi i-a lăsat pe aceştia o vreme să în­cerce jugul sclaviei, atunci noi nu avem voie a crede că Domnul i-a dispreţuit şi i-a alungat.

Leagănul mântuirii noastre, Ţara Sfântă a Dom­nului, ţara mamă a creştinis­mului, se află în stăpânirea unui popor fără de Dumnezeu. Seminţia fară de Dumnezeu a sarazinilor apasă de multă vreme cu tirania sa locurile sfinte pe care a călcat Mântui­torul, iar pe credincioşi îi ţine sub jugul sclaviei şi supunerii. Câinii au ajuns printre cele sfinte, iar cele sfinte au fost profanate.

Înarmaţi-vă cu voinţa Domnului, dragii mei fraţi, puneţi-vă zalele, legaţi-vă săbiile la cingători şi fiţi copiii Atotputernicului! Mai bine este să murim în luptă, decât să vedem poporul nostru şi toţi sfinţii în suferinţă. Cine are păsare pentru legea Domnului să vină şi să se alăture nouă.

Noi vrem a da ajutor fraţilor noştri. Mergeţi într-acolo şi Domnul va merge cu voi. Săbiile voastre, cu care în mod păcătos vărsaţi sânge creştin, întoarceţi-le împotriva duşmanului credinţei voastre creştine. Cei care au jefuit, au ars şi au omorât oameni nu vor stăpâni Ţara Domnului; câştigaţi-vă cu multă supunere mila Domnului, ca, prin faptele voastre de credinţă şi prin rugăciunile sfinţilor, El să vă ierte în grabă de păcatele voastre care L-au mâniat.

Noi însă, prin milostenia Domnului, şi găsind sprijin în sfinţii apostoli Petru şi Pavel, am hotărât să dăm iertare pentru păcatele săvârşite tuturor creştinilor care vor ridica armele împotriva păgânilor şi vor lua în spate povara acestei cruciade. Iar dacă vreunul va cădea în luptă cu pocăinţă, acela să fie încrezător căci se va bucura de iertarea păcatelor şi de viaţă veşnică.

Cu avânt arzător şi cu sfântă dăruire să luptaţi pentru cauza Domnului şi să nu vă odihniţi până ce Ierusalimul ceresc n-a fost eliberat».

Se arătă că lucrarea Domnului se puse în mişcare, căci tineri şi bătrâni porniră a urma bucuroşi această chemare, oricât ar fi fost sarcina de grea. Iar nu numai cei de faţă se înflăcăraseră de predica papei, căci vorba a umblat din om în om, ajungând în lume, înflăcărân-du-i şi pe aceia care nu auziseră cuvintele din gura papei.

Se despărţiră, astfel, bărbatul de femeie şi femeia de bărbat, tatăl de fiu şi fiul de tată spre a purcede la luptă. Dar nu toţi erau mânaţi de dragostea pentru Domnul sau de înţeleaptă chibzuinţă, căci unii veniră numai spre a nu-şi părăsi prie-tenii ori pentru a nu fi văzuţi leneşi”.

„1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila

Banner 2 la suta

LĂSAȚI UN MESAJ