Momente de referință din istoria universală – Bonaventura devine mare maestru al Ordinului Franciscan

0
53

bonaventuraBonaventura, pe numele său adevărat Giovanni da Fidanza, a fost cea mai importantă personalitate a scolasticii, alături de Toma din Aquino.

Născut în 1221 la Bagnoreggio, el s-a alăturat, în 1243, Ordinului Franciscan, nu demult înfiinţat, căci în timpul copilăriei sale se vindecase de o boală grea după ce mama sa se rugase Sfântului Francisc din Assisi.

Bonaventura a studiat teologia şi a predat din anul 1248 la Universitaea din Paris. El a luptat alături de Toma din Aquino pentru dreptul de a ocupa funcţia de profesor la universitatea pariziană, deşi era membru al Ordinului.

În anul 1257, ei au primit acceptul, în acelaşi an, Ordinul l-a ales pe Bonaventura mare maestru.

În 1273, el a fost numit, împotriva voinţei sale, episcop de Albano şi cardinal, devenind membru al curiei romane.

Bonaventura a pregătit cel de al doilea Conciliu de la Lyon pe care l-a şi condus cu succes, obţinând reunificarea Bisericii Răsăritene şi Bisericii Romane sub primatul Romei.

În 1482, Bonaventura a fost canonizat de papă, iar în 1587 a fost declarat doctor al Bisericii.

Cele mai importante scrieri filosofice ale sale sunt: „Comentarii la Cartea Sentinţelor de Petrus Lombardus” (1250-1252), „Breviloquium” (compendiu de teologie) din 1257 şi lucrarea rămasă neterminată „Collationes in Hexa-meron” (Comentarii la Hexa-meron) din 1273.

Întreaga sa gândire şi operă îl are în centru pe Dumnezeu. El este prima revelaţie, căci noi cunoaştem mai întâi perfecţiunea, iar apoi putem cunoaşte ce înseamnă imperfecţiunea, lumea din jurul nostru şi pe noi înşine. Lumea este creaţia Lui Dumnezeu, iar prin urmare este o expresie a Divinităţii, nu Divinitatea însăşi. Gândirea lui Bonaventura a influenţat profund misticismul creştin medieval, succesul scrierilor sale fiind enorm.

„1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila