Momente de referință din istoria universală – Acordul de la Christburg

0
40

teutoni2

Expansiunea cavalerilor teutoni spre răsărit întâmpină rezistentă armată, mai ales din partea prusacilor. La 7 februarie 1249 părţile au încheiat pace prin acordul de la Christburg, semnat cu ajutorul unui mediator papal.

În schimbul unor concesii economice, prusacii au acceptat să se supună, ba chiar să construiască biserici şi să renunţe la ritualurile păgâne. Astfel, acest acord a devenit piatra de temelie a colonizării Prusiei de către teutoni. Ordinul cavaleresc a pus accentul îndeosebi pe respectarea principiilor moralei creştine.

Textul acordului vorbeşte despre căsătorie şi botez: „Aşa au promis ei că în viitor nu vor mai avea două sau mai multe femei; fiecare se va mulţumi cu o singură femeie care va fi a lui, o va lua în căsătorie cu martori, aşa cum se cuvine, iar aceasta se va face în biserică cu toată solemnitatea.

Au mai promis că în viitor niciunul dintre ei nu-şi va mai vinde fiica pentru a fi măritată, şi că niciun bărbat nu-şi va mai cumpăra sieşi sau fiului său nevastă; căci era un obicei împământenit la aceşti oameni, unul nemaiîntâlnit nici la barbari, ca băiatul să aibă femeia tatălui său. Căci, dacă tatăl îşi cumpăra sieşi şi fiului său o femeie, punând bani împreună cu acesta, obiceiul era până acum ca, după moartea tatălui, femeia să devină a fiului.

Şi, pentru ca, de acum înainte, nimeni să nu mai aibă ca nevastă pe mama lui vitregă, ei au promis să nu mai vândă şi să nu mai cumpere femei. Dar, dacă mirele va dărui veşminte sau alte mici daruri părinţilor miresei, sau invers, acel lucru se va putea face fără îngrădiri.

Aşa au promis cei convertiţi, că nimeni nu va mai lua de nevastă pe mama lui vitregă, nici pe femeia fratelui, şi pe niciuna cu care se află în afinitate sau rudenie de gradul întâi, al doilea, al treilea sau al patrulea, fără dispensă şi permisiune specială din partea papei. Copiii lor nu vor fi recunoscuţi în drept ca moştenitori, numai dacă s-au născut dintr o familie întemeiată după legile Bisericii Romei.

Au mai promis că nimeni nu va mai ucide pe fiul sau fiica sa, şi nici nu-şi va alunga copiii de sub acoperişul său. La fel au promis că, imediat atunci când se va naşte un copil, sau după cel mult opt zile de la naştere, dacă poate fi purtat fără să fie pus în pericol de moarte, acesta va fi dus la biserică pentru a fi botezat de un preot.

Iar dacă viaţa pruncului ar fi în pericol, ei îl vor duce cât de repede cu putinţă la un creştin care să-l boteze, scufundându-l de trei ori în apă şi spunând: pruncule, te botez în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit.

Dar pentru că aceşti oameni n-au avut biserici multă vreme şi mulţi dintre ei s-au dus pe lumea cealaltă nebotezaţi, iar printre cei vii se află mulţi care trebuie botezaţi, copii şi oameni vârstnici, ei au promis solemn că toti aceia nebotezati se vor boteza în biserică în timp de o lună.

Căci, dacă nu va fi aşa, ei au promis că se vor lua averile părinţilor care nu-şi botează copiii în timpul amintit, dar şi cele aparţinătoare oamenilor mari care sunt văzuţi că se împotrivesc cu tărie botezului. Aceştia vor umbla pe drumuri despuiaţi, acoperiţi numai cu un văl, şi vor fi alungaţi dintre creştini, pentru ca aceia buni să nu fie stricaţi se obiceiurile spurcate ale altora”.

“1000 de ani. Momente de referință din istoria universală”, Editura Aquila