Misterele Terrei. Marile provocări ale ştiinţei – Farmacia din pădurea seculară și din mare

0
98

padure

Natura a pregătit o mulţime de substanţe active extrem de eficiente, dintre care s-a descoperit doar o mică parte. Pe baza lor, oamenii de ştiinţă prepară medicamente împotriva unor boli care până acum nu aveau leac.

Există flageluri ale omenirii pe care le credeam eradicate, dar care au revenit în actualitate: tuberculoza, poliomielita, chiar şi ciuma. Acestora li se adaugă boli până nu demult necunoscute ca SIDA, care ameninţă să depopuleze continente întregi. Dincolo de toate acestea, tot mai mulţi agenţi patogeni se dovedesc a fi rezistenţi la medicamente.

Din fericire, sunt încă valabile inspiratele cuvinte de consolare ale lui Friedrich Holderlin: „Acolo unde există un pericol, apare şi o salvare.” Aşa se face că oameni de ştiinţă din întreaga lume s-au angajat cu pasiune în crearea unor noi medicamente, de maximă eficienţă. Ingredientele acestora sunt căutate în două mari trezorerii ale planetei, care până acum şi-au ascuns tainele cu străşnicie: „farmacia verde” din pădurea tropicală şi „farmacia albastră” din mările lumii.

O uriaşă varietate de specii

Varietatea enormă de specii ce vieţuiesc în pădurile tropicale şi în mările lumii nu constituie singura explicaţie pentru imensa bogăţie în substanţe de maximă eficienţă. La aceasta contribuie şi condiţiile extreme în care fiecare exemplar din respectivele specii trebuie să lupte pentru propria supravieţuire.

Acolo, în pădurea seculară, unde vânător şi vânat, agresor şi pradă trăiesc atât de aproape unul de altul, numai o desăvârşită tehnică a supravieţuirii poate oferi o şansă de a mai vedea şi mâine soarele. Este vorba de otravă şi antidot, şi una, şi cealaltă, în concentraţie maximă.

Pionierii care se avântă tot mai adânc în pădurea tropicală, în căutare de noi substanţe tămăduitoare, trebuie să fie familiarizaţi cu mai multe discipline. Aceştia sunt etnomedici, care îmbină cunoştinţele de etnologie cu ştiinţa medicală. Numai aşa pot să folosească cunoştinţele secrete păstrate de-a lungul mileniilor de către vraci şi şamani. Oamenii de ştiinţă pot lua lecţii şi de la animale.

Aşa, de pildă, profesorul Richard Wrangham de la Harvard a observat că cimpanzeii bolnavi devorează frunzele unei plante care seamănă cu floarea-soare-lui şi se numeşte Aspilia. Acesta este leacul lor.

Antropologul a aflat de la aborigenii din tribul Tongew că atunci când aceştia au dureri de stomac provocate de diferiţi viermi, mănâncă aceleaşi frunze ca şi maimuţele. Din analiza chimică a reieşit că frunzele conţin substanţe care alungă paraziţii. Mai mult, medicaţia maimuţelor poate fi aplicată şi pentru tratarea anumitor tumori.

Pe parcursul cercetărilor, oamenii de ştiinţă sunt tot mai uimiţi de multiplele aplicabilităţi ale plantelor medicinale. De pildă, locuitorii din Madagascar prepară din saschiu roşu (Catharanthus roseus) un decoct care face să scadă febra. La analiză s-au depistat nu numai substanţe antitermice, ci şi remedii pentru hipertensiune şi diabet.

Remedii pentru aproape orice

Lista plantelor tropicale a căror putere tămăduitoare a fost demonstrată poate fi continuată la nesfârşit. Astfel, din frunzele de Cassia alata s-a preparat un medicament împotriva unei ciuperci a pielii, cartofii dulci sunt folosiţi în tratamentul suplimentar al tuberculozei şi din fructele de Cordia nodosa se pregăteşte un ceai antitermic.

În sfârşit, un remediu împotriva stărilor de greaţă îl constituie o băutură din frunze de Sappi karta, iar Passiflora ajută în diabet, încă de acum 30 de ani, din tisa de Pacific se extrăgea o substanţă activă din care se produce şi astăzi medicamentul Taxol, folosit cu succes în lupta împotriva cancerului mamar.

Farmacia naturii

Remediile miraculoase ale viitorului se găsesc în zone greu accesibile ale Pământului: în pădurile tropicale, recifele de corali şi adâncurile mărilor. Acolo trăiesc 90% din toate speciile de plante de pe Pământ.

Aproape zi de zi, pe lista succeselor se adaugă noi substanţe din „farmacia verde”. Nu e de mirare: până în prezent, n-au fost cercetate în scopuri farmaceutice decât 5% din cele 250.000 de plante fanerogame care există pe Pământ.

Vindecarea din mare

mare

Şi mai multe substanţe active aşteaptă să fie descoperite în „farmacia albastră”. Apele acoperă aproximativ 70% din suprafaţa Pământului, iar majoritatea sunt ape sărate, în care vieţuiesc 500 000 de specii de animale şi 10 milioane de alge. Potrivit estimărilor, aici s-ar putea ascunde până la 500 de milioane de substanţe active, încă necunoscute.

Remarcabil este faptul că cele mai satisfăcătoare rezultate s-au obţinut tocmai de la minusculele alge. Ele previn şi, totodată, vindecă, fiindcă sunt maeştri imbatabili în ceea ce priveşte conţinutul de minerale, vitamine şi oligoelemente.

Alga miraculoasă

Să luăm ca exemplu una din numeroasele specii de alge: microalga Spirulina platensis. încă de acum 500 de ani, aztecii din podişul mexican făceau din ea o prăjitură albastru-verzuie, considerată un remediu miraculos. Apoi, totul a fost dat uitării, până când, în 1964, botanistul belgian Jean Leonard a descoperit pe pieţele aborigenilor din Ciad, Africa, această ciudată prăjitură albastru-verzuie.

De atunci, această algă a început să fie studiată minuţios de către renumiţi cercetători americani, canadieni, japonezi şi chinezi. A reieşit că minuscula algă este uluitor de prolifică.

Din mările interioare cu apă sărată în care se dezvoltă, se pot recolta într-un an până la 30 t de alge pe hectar, recoltă de 10 ori mai mare ca cea de soia. Dar cel mai important aspect este că paleta efectelor acestei microalge este aproape infinită – ea a fost confirmată cel puţin ca terapie complementa în următoarele boli: SIDA, acnee alergii, artroză, artrită, infecţii ale căilor respiratorii, pancreatită, anemie, afecţiuni cronice şi dureri ale articulaţiilor, depresii, gastrită, nivel ridicat de colesterol, glicemie şi acid uric, imunitate deficitară, ciroză, ulcer stomacal, otrăviri cu metale grele şi chiar cancer.

Medicamente împotriva cancerului

Medicina îi poate oferi un răspuns mai mult decât promiţător acest diagnostic de temut. Dintr-un buret de mare a fost izolată substanţa disc dermolid, care frânează divizarea celulelor canceroase. Într-un alt buret cercetători din Mainz au descoperit substanţă activă cu ajutorul cărei poate fi anihilat sistemul de apărare al celulelor canceroase, aşa încât chimioterapia le poate străpunge şi distruge.

În afară de aceasta, la rechinul cu spin a fost descoperită o substanţă de tip hormonal, squalamin. În experienţele efectuate pe animale, prin folosirea acestei substanţe, tumorile nu au mai format metastaze.

Goana după bani vine în folosul pădurii tropicale

Dacă plantele medicinale aduc mulţi bani, poate că în curând se va pune capăt distrugerii pădurii seculare.

Activitatea neobosită a pionierilor medicinei nu este dedicată doar pacienţilor, ci şi pădurii tropicale. Până acum, lucrurile stăteau astfel: în nemăsurata sa goană după bani, omul a distrus pădurea tropicală. Dar dacă această goană este convertită abil din punct de vedere strategic, ea poate salva pădurea seculară. Tăierea copacilor valoroşi va fi stopată în momentul în care omul va înţelege că se pot scoate bani frumoşi de pe urma plantelor medicinale care se află acolo.

Firma farmaceutică americană Merck & Co. îi plăteşte guvernului statului Costa Rica, din America Centrală, 1 milion de dolari anual pentru dreptul de a-şi extinde cercetările în pădurile seculare de acolo. Banii curg numai dacă aceste păduri există. Aşadar, există un interes pentru a le proteja.

Treptat, chiar şi unii dintre cei mai brutali tăietori de copaci încep să înţeleagă că aşa-numitele produse secundare ale pădurii, ca seminţele, nucile, frunzele sau răşinile sunt comori care pot aduce mulţi bani. Astfel, poate că nu se vor mai apropia cu fierăstraiele de produsele primare ale pădurii, giganţii pădurilor seculare.

Pentru medicină, fiecare copac doborât reprezintă o pierdere. Institutul naţional american pentru cercetarea cancerului a depistat 3.000 de plante ale căror substanţe active ar putea fi, eventual, folosite împotriva cancerului -şi 70% dintre acestea provin din pădurile tropicale.

Un efort uriaş

Pe fundul Mării Mediterane trăiesc nişte animale ciudate, de forma unor saci fără ochi, organizate în colonii. Este vorba despre ascide. Din acestea a fost izolată o substanţă ce poate combate cancerul, ET 742, o citotoxină.

Cu această substanţă, în experienţele clinice s-a reuşit atrofierea tumorilor pielii, ca şi a celulelor cancerigene ale sânului şi plămânului. Dezavantajul: pentru a produce un singur gram din această substanţă este nevoie de 11 ascide. Se încearcă cultivarea acestora într-o fermă subacvatică, lângă insula Formentera.

În încheiere, să ne fie permis un sfat: celui care doreşte să evite riscul de infarct cardiac i se recomandă consumul de peşte marin. În mod surprinzător este vorba tocmai de peşte gras, ca somonul, macroul şi sardina, căci aceştia conţin preţioşii acizi graşi Omega-3, care protejează inima.Din plantă, în tabletă

În Asia se cunosc considerabil mai multe plante medicinale decât în Occident. Odată descoperită substanţa activă din plantă, ea este produsă în masă, pe scară industrială.

Misterele Terrei, Marea provocarea a ştiinţei, Editura Reader’s Digest